Iosif - pildă de iertare şi dreptate

Dragii mei, săptămâna trecută v-am vorbit despre Post, iertare şi rugăciune. Citind povestioara despre Rugăciunea Sfântului Nectarie, am văzut cum Dumnezeu nu lasă nici o rugăciune deoparte, ci pe toate le ascultă, împlinindu-le aşa cum este mai bine pentru noi. Şi pentru că pe calea Postului nu putem păşi decât cu rugăciune şi iertare, m-am gândit ca astăzi să ne reamintim episodul în care Dreptul Iosif din Vechiul Testament îi iartă pe fraţii săi.

Iosif Aşa cum ştiţi, Iosif a fost al unsprezecelea fiu al lui Iacov şi nepotul lui Avraam. El era cuminte, bun, cu dragoste de Dumnezeu şi ascultător faţă de părinţii lui. Tatăl lui îl iubea foarte mult şi i-a dăruit chiar şi o haină deosebită, care ar fi trebuit dată primului său fiu, Ruben. Fraţii lui îl invidiau şi invidia lor crescu mai mult atunci când Iosif le-a povestit nişte vise pe care le avusese, în care fraţii săi şi tatăl său se închinau înaintea lui. Iosif este vândut de fraţii săi Într-o zi, Iacov îl trimise pe Iosif la câmp să vadă dacă fraţii săi şi turmele de animale sunt bine. Văzându-l pe Iosif venind, aceştia l-au prins şi l-au aruncat în fântână. În acelaşi timp s-a întâmplat să treacă pe acolo nişte negustori care mergeau spre Egipt. Îndată ce i-au văzut, fraţii s-au sfătuit şi l-au vândut negustorilor pentru douăzeci de monede de argint. Apoi au luat haina sa cea frumoasă, au pătat-o cu sângele unui ied şi, întorcându-se acasă, i-au arătat-o lui Iacov, spunându-i că Iosif fusese sfâşiat de nişte animale sălbatice. Iosif în temniţă În Egipt, Iosif a fost vândut lui Putifar, una dintre căpeteniile de la curtea faraonului. Putifar a devenit foarte repede atât de mulţumit de Iosif, încât l-a pus mai-mare peste toate bunurile sale. Însă soţia lui Putifar a început să spună minciuni despre Iosif şi acesta a fost aruncat în temniţă. Visele faraonului Peste un timp, faraonul a avut două vise care l-au tulburat foarte mult şi pe care nimeni nu i le putea explica. Paharnicul faraonului, căruia Iosif îi tâlcuise un vis în închisoare, şi-a amintit atunci de Iosif. Faraonul l-a scos îndată pe Iosif din închisoare pentru a-i tâlcui şi lui visele. „Se făcea“, i-a spus el lui Iosif, „că stăteam pe malul Nilului, când, deodată, au ieşit din apă şapte vaci grase urmate de şapte vaci slabe. Şi vacile slabe le-au mâncat pe cele grase. Apoi, dintr-o tulpină de grâu au ieşit şapte spice frumoase şi pline şi apoi şapte spice goale. Şi spicele goale au mâncat spicele pline. Ce ar putea însemna acestea?“ Atunci, Iosif, primind descoperire de la Dumnezeu, i-a răspuns: „Vor urma şapte ani de recolte bogate urmaţi de şapte ani de foamete. Dar dacă eşti gospodar şi înţelept, în anii cu recoltă bună, vei strânge provizii pentru ca poporul tău să poată supravieţui foametei ce va urma“. Faraonului i-au plăcut cuvintele înţelepte ale lui Iosif şi şi-a dat seama că Iosif era un om al lui Dumnezeu. De aceea l-a numit guvernator al ţării, dăruindu-i, ca însemn al puterii, chiar inelul său şi un lănţişor de aur. La scurt timp, Iosif s-a căsătorit cu Asineta, fiica marelui preot din Heliopolis, şi a avut doi fii, pe Manase şi pe Efraim. Fraţii lui Iosif vin în Egipt În anii care au urmat, s-a întâmplat întocmai cum a tâlcuit Iosif visele faraonului. În multe ţări vecine s-a făcut simţită foametea şi oameni de pretutindeni veneau să cumpere grâu de la egipteni. În Canaan, tatăl şi fraţii lui Iosif aveau tot mai puţină pâine. Iacov a hotărât să-şi trimită fiii în Egipt pentru a cumpăra grâu. L-a oprit acasă doar pe Veniamin, fiul cel mic. În timp ce fiii lui Iacov stăteau în faţa guvernatorului Egiptului, întrebând dacă pot cumpăra grâu, niciunul dintre ei nu a recunoscut în acesta pe Iosif, fratele lor, cel vândut de ei negustorilor cu ani în urmă. Însă Iosif i-a recunoscut. „Sunteţi spioni“, le-a spus el. Apoi a poruncit să fie întemniţaţi. După trei zile i-a eliberat, le-a cerut să se întoarcă acasă şi să vină înapoi împreună cu fratele lor cel mic. Între timp, Simeon, unul dintre fraţi, trebuia să rămână în Egipt. Iosif îi iartă pe fraţii săi Întorcându-se în Canaan cu grâu, fraţii lui Iosif se întrebau cum îl vor convinge pe tatăl lor să îl lase pe Veniamin cu ei, însă, când hrana s-a terminat, nu au mai avut de ales şi s-au întors în Egipt. Când Iosif l-a văzut pe Veniamin, nu şi-a mai putut stăpâni plânsul. A poruncit slujitorilor să plece şi, plângând, s-a făcut cunoscut fraţilor săi: „Eu sunt Iosif. Mai trăieşte oare tatăl meu?“ Toţi au rămas încremeniţi de uimire şi o mare frică se citea pe feţele lor. Dar Iosif le-a vorbit cu blândeţe: „Nu vă temeţi! Mergeţi acasă şi aduceţi pe tatăl meu şi familiile voastre, ca să locuiţi aici, în Egipt“. Apoi, plângând, Iosif şi-a îmbrăţişat fraţii în semn de iertare. Astfel, tatăl şi fraţii lui Iosif au părăsit Canaanul şi au mers în Egipt. Vedeţi, dragii mei, câtă iubire a avut Iosif? Pentru că din iubirea lui cea mare a venit şi iertarea. Şi iertarea a venit din toată inima, uitând cu totul invidia şi ura fraţilor săi care l-au vândut ca sclav. Aşa şi noi să iertăm celor care ne greşesc, pentru că altfel cum am putea cere la rândul nostru iertare de la Dumnezeu şi de la cei din jur?