Iosua și puterea celor slabi

Un articol de: Augustin Păunoiu - 25 Iunie 2016

Puterea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în slăbiciune după cum El Însuşi ne asigură adresându-Se Sfântului Apostol Pavel. Dar până la exemplul Apostolului, veridicitatea acestei afirmaţii se observă limpede chiar din istoria vechi-testamentară a regatului Israelului. Înconjurat de vecini ostili, mereu doritori de expansiune teritorială, civilizaţii mult mai avansate şi mai capabile din multe puncte de vedere l-au oprimat fără încetare, astfel încât chiar şi numai simplul fapt al supravieţuirii lui constituie o mărturie elocventă a binecuvântărilor primite în calitate de popor ales încă de la chemarea lor. Dar istoria Israelului (ne referim aici la cea vechi-testamentară) nu e nici pe departe una care să reflecte capitularea în faţa cuceritorilor sau resemnarea.

Când Domnul a considerat, s-a putut vorbi şi de predare, dar până şi în momentele în care totul părea pierdut, Israelul a avut forţa de a adopta chiar o atitudine ofensivă în faţa cotropitorilor.

Un moment de răscruce l-a constituit moartea lui Moise. Cu cele zece plăgi, trecerea prin Marea Roşie, mana şi apa din piatră (şi nu numai) răsunându-le puternic în minte, israeliţii se temeau că urmaşul lui Moise, Iosua Navi, nu se va putea ridica la nivelul predecesorului. Odată cu moartea prietenului lui Dumnezeu însă (aşa cum era numit), minunile nu au încetat.

Auzind Adoni-Ţedec, regele Ierusalimului, că puternica cetate a Ghibeoniţilor s-a prădat de bunăvoie lui Iosua, a făcut o alianţă cu alţi patru regi pentru a-I pedepsi, dar la strigătul lui Iosua: „S-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua?” (Iosua, capitolul 10).

Astfel devine clar cum în faţa vrerii lui Dumnezeu, toate planurile strategice şi ingeniozitatea minţii umane se dovedesc zadarnice. Popoarele cele multe rămân fără apărare, iar ambiţia unui mic regat răstoarnă orânduirea aparent firească a lucrurilor când cel slab îl biruieşte pe cel tare, atunci când cel slab e purtat de Dumnezeu şi ales să dea mărturie de marea Sa putere.