iPhone 3G, lansat cu succes în Noua Zeelandă şi în Japonia

Data: 12 Iulie 2008

A doua generaţie a telefonului mobil iPhone, produs de Apple, a fost lansat ieri, în premieră mondială, în magazinele din Noua Zeelandă şi Japonia, unde clienţii au aşteptat zeci de ore, iar companiile anticipează că vor vinde mii de dispozitive în primele ore de activitate. În Noua Zeelandă, au comercializat 400 de unităţi în dimineaţa lansării, în timp ce, la Tokyo, peste 1.500 de japonezi au aşteptat, la miezul nopţii, lansarea terminalului în faţa celui mai mare magazin al companiei Softbank. Cele mai importante îmbunătăţiri ale noii versiuni iPhone sunt compatibilitatea cu reţelele mobile de a treia generaţie (3G), cu acces wireless mult mai rapid, precum şi posibilitatea de a rula software produs de terţi, precum jocuri, programe de mesagerie instant sau corporate e-mail.

Terminalul este vândut la preţuri de 199 de dolari, pentru versiunea cu spaţiu de stocare 8GB, respectiv de 299 de dolari, pentru cea cu 16GB. Costurile pentru consumatori au fost astfel reduse la jumătate faţă de preţurile modelului original, diferenţele urmând să fie acoperite de dealeri, prin subvenţii, unele companii anunţând deja că vor oferi dispozitivul gratuit, pentru a atrage noi abonaţi. La lansarea primului model, în iunie 2007, companiile au vândut peste 270.000 de modele în prima săptămână de vânzare. Telefonul a fost lansat şi în alte 20 de ţări, în România urmând să ajungă abia la sfârşitul acestui an.