Ipoteze confirmate ale unei origini daco-romane
Sfântul Ioan Casian reprezintă imaginea-etalon a unei complexe experienţe de viaţă şi spiritualitate ascetico-mistică. Anul naşterii Sfântului Ioan Casian pare să fie 350 (sau 360). Cu privire la locul naşterii sale, părerile sunt împărţite. Cele mai veridice ipoteze îl aşază în zona Dobrogei noastre, aproape de localitatea Caşin. Este prăznuit în calendarul ortodox în ziua de 28 februarie.
O bună parte din ipotezele patristice cu privire la locul de provenienţă al Sfântului Ioan Casian susţin originea lui daco-romană, provenind din Scythia Minor, Dobrogea de astăzi. Cea mai veche mărturie îi aparţine lui Ghenadie de Marsilia, care spune că Sfântul Ioan era „de neam scit”, slujind la Constantinopol ca diacon al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar mai apoi ca preot la Marsilia, unde a întemeiat două mănăstiri, una de bărbaţi şi cealaltă de femei. Afirmaţia lui este cât se poate de justificată, fiind contemporan cu Sfântul Părinte şi, mai mult, împreună-vieţuitor în oraşul Marsilia. Pe de altă parte, Patriarhul Fotie al Constantinopolului, care îi citise opera, aminteşte despre el într-unul din comentariile sale, numindu-l „Romanul”, referindu-se astfel la sorgintea sa latină. Acest lucru se deduce cu uşurinţă din scrierile sale, cu toate că Sfântul Părinte folosea la fel de bine şi limba greacă.
Pro şi contra originii scyte
Teorii despre originea sa „non- scytă” s-au sprijinit în general pe anumite mărturii istorice, interpretări ale unor pasaje din cărţile sale sau din diferite ipoteze. Patrologul Theodor Damian adaugă în completare o posibilitate logică de înţelegere a legăturii sale cu Schytia Minor. El vorbeşte despre două categorii de argumente prin care se poate lămuri problema originii marelui didascal patristic: interne şi externe. „Cele interne, spune el, ar putea fi directe şi indirecte: directe, legate de scrierile lui Casian, de unde rezultă clar că nu a fost originar din locurile în care şi-a alcătuit opera, şi indirecte, legate de anumite aluzii pe care le-a făcut şi de interpretările contextului general al cărţilor sale, care arată că venirea sa în Galia nu a fost o întoarcere acasă. Argumentele externe sunt cele legate de alte surse şi care, la rândul lor, sunt de două feluri: mărturii şi interpretări. Acestea sunt menţiuni istorice făcute de contemporani cu privire la anumite elemente din biografia sa şi, în al doilea rând, interpretările şi consideraţiile oferite prin analogii şi descoperiri arheologice, legate de contextul răspândirii creştinismului în primele secole în diferite zone de interes pentru abordarea noastră” (Theodor Damian, Some critical consideration and New Arguments Reviewing the Problem of St. John Casian’s Birthplace, in Orientalia Christiana Periodica (OCP), Rome, vol. 57/ 1991, p. 257.). „Ipoteza scită” este, de asemenea, confirmată de reputatul teolog american monahul Columba Steward. El merge pe teoria lingvistică, ajungând la concluzia că, „în zilele lui Ioan Casian, Scythia Minor era o regiune bilingvă, unde a putut primi o educaţie clasică, într-un mediu în care elenismul avea o puternică prezenţă... Casian a putut învăţa limba greacă şi atunci când a ajuns în Palestina. Oricare ar fi însă mediul său, el a călătorit nestingherit în Răsăritul creştin, unde a învăţat viaţa monahală şi ulterior a slujit Biserica din Constantinopol. Deşi destinul său a stat în Occidentul latin, el s-a simţit cel mai acasă în Răsăritul grec” (Columba Steward, Casian Monahul. „Învăţătura ascetico-mistică”, traducere diac. Ioan I. Ică jr şi Cristian Pop, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, p. 35).
„Roman după patrie”
Ipoteza unei origini galeze, precum şi alte teorii după care Sfântul Părinte ar fi fost originar din Siria sau Schythopolis, Palestina, au fost combătute în special de patrologii români.
Revendicarea daco-romană a Sfântului Părinte s-a dovedit a fi cea mai aproape de realitate, descrierile contradictorii având astfel „şanse să se impună”. Reputatul patrolog român pr. prof. I. G. Coman arată că, încă din vremea sfântului, Scythia Minor, Siria sau Palestina au dezvoltat „strânse contacte de natură comercială, culturală etc.”. Mai mult, în câteva din Colaţiunile sale, el prezintă locurile părinteşti „ca pe nişte regiuni plăcute, cu largi spaţii nelocuite, acoperite de codri adânci şi care ar fi desfătat pe monahi şi ar fi oferit şi posibilităţi de trai”. „Frigul necredinţei”, la care face referire avva Avraam, vizează în mod direct „ţara lui Casian”. Pe de altă parte, profesorul Coman susţine că „afirmaţia că în provincia sa aproape nu erau călugări nu indică neapărat provincia Provence din sudul Galiei, ci tot aşa de bine oricare altă provincie din Imperiu. Indicaţia lui Fotie că Sfântul Ioan Casian era «roman după patrie» nu ne lămureşte decât în sensul că, la patru sute de ani de la moartea lui, autorul nostru trecea în faţa orientalilor ca un roman autentic, aşa cum va zice Cassiodor despre Dionisie cel Mic” (Pr. prof. dr. Ioan G. Coman, „Scriitorii bisericeşti din epoca străromână”, Bucureşti, 1979, p. 219).
Mitropolitul Nestor Vornicescu scoate în evidenţă experienţa sa monahală, pe care a început-o negreşit pe meleagurile Scythiei natale. Cu toate că, aşa cum am văzut mai sus, viaţa călugărească de aici a fost prezentată într-o lumină slabă de contemporani, „se cunoaşte, prin Sfântul Epifanie, că aici existau mănăstiri bine organizate. În urma cercetărilor arheologice din regiunea Niculiţelului din Dobrogea, unde au fost descoperite moaştele Sfinţilor Martiri Zorikos, Attalos, Kamasis şi Philipos, se impune ca o ipoteză plauzibilă că bazilica din Niculiţel a devenit încă din secolul al IV-lea biserică de mănăstire, ceea ce a conferit până de curând acestui loc denumirea de «Mănăstirea»” (Dr. Nestor Vornicescu, „Primele scrieri patristice”, Craiova, 1984, p. 55). Sfântul Ioan Casian în mod personal confirmă acest lucru, arătând foarte clar în însemnările sale că din pruncie a trăit printre călugări, „ale căror îndemnuri le auzea şi ale căror exemple le vedea”.