IPS Andrei a binecuvântat noul sediu al Protopopiatului Oaş

Data: 09 Noiembrie 2011

Înfiinţat în 2003, Protopopiatul Ortodox Român Oaş din Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului are acum cel mai nou, mai frumos şi mai funcţional sediu. Inaugurarea a avut loc luni, 7 noiembrie 2011, iar la eveniment au participat Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul - arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Ziua de luni a început cu lucrările Conferinţei preoţeşti din cadrul Protopopiatului Oaş, unde s-a susţinut referatul cu tema "Taina Nunţii: Taina unirii omului cu veşnicia", de pr. Nicolae Stoia - capelan la penitenciarul din Satu Mare. Apoi, înalţii ierarhi s-au îndreptat spre noul sediu protopopesc, unde li s-au alăturat membrii Permanenţei Eparhiale, ceilalţi protopopi din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, preoţii din Protopopiatul Oaş, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale şi o mulţime de credincioşi. Aici au primit binecuvântarea arhierească, atât sediul protopopesc, cât şi Paraclisul "Acoperământul Maicii Domnului" din interiorul clădirii, după care, în sala de festivităţi, s-a conferit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Negreşti Oaş Înalt Preasfinţiei Sale Andrei, Înalt Preasfinţiei Sale Justinian şi părintelui Mihai Feher, protopopul Oaşului. În semn de apreciere, IPS Andrei a oferit o diplomă de recunoştinţă părintelui protopop Mihai Feher, iar pe primarul oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura, l-a distins cu "Crucea Transilvană" pentru laici. (Pr. dr. Cristian Ştefan)