IPS Andrei la Mănăstirea Nicula
Obştea Mănăstirii Nicula, judeţul Cluj, a primit vizita Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, însoţit de exarhul mănăstirilor din arhiepiscopie, arhimandritul Dumitru Cobzaru.
Miercuri, 22 februarie, Înalt Preasfinţia Sa a oficiat Pavecerniţa mică, apoi a tuns în monahism doi candidaţi la călugărie. Arhimandritul Andrei Coroian, stareţul Mănăstirii Nicula, a precizat că "fratele Marian a fost profesor de religie la Bucureşti, cu un doctorat în teologie, în liturgică, un tânăr foarte evlavios, dăruit slujirii lui Dumnezeu. Al doilea este fratele Gavriil, rasofor din Groşii Ţibleşului, care va pleca la Mănăstirea Vad, nou-înfiinţată, împreună cu părintele Nicodim". La finalul slujbei, Înalt Preasfinţitul Andrei a vorbit despre cele trei voturi monahale. "Cele trei mari virtuţi, fecioria sau castitatea, ascultarea şi sărăcia, sunt leacul a trei patimi mari cu care diavolul, încă de la început, încearcă să îi dărâme pe oameni, ba a cutezat să vină chiar la Domnul Iisus Hristos. Sigur că Mântuitorul era Fiul lui Dumnezeu şi l-a înfrânt; diavolul a primit pentru totdeauna lovitura de graţie, dar noi suntem oameni slabi. Iată că oameni slabi, dar râvnitori, depun cele trei voturi: feciorie, sărăcie, ascultare, care luptă tocmai împotriva acelor trei patimi dezordonate: iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea de mărire", a arătat IPS Mitropolit Andrei. De asemenea, ieri-dimineaţă, în cadrul Sfintei Liturghii a avut loc hirotonia întru preot a diaconului Siluan, pictorul şi muzeograful Mănăstirii Nicula, şi a pr. Atanasie, noul iconom, întru ierodiacon, după cum a mai menţionat stareţul mănăstirii, arhimandritul Andrei Coroian.