IPS Apostolos Daniilidis: „Rugăciunile Cuvioasei Parascheva să fie cu toţi pelerinii“

Data: 15 Octombrie 2013

Înaltpreasfinţitul Apostolos Daniilidis, Mitropolit de Derkos, a venit la hramul Sfintei Parascheva din acest an ca delegat al Patriarhiei de Constantinopol. Înaltpreasfinţia Sa ne-a mărturisit că este bucuros pentru că se află la Iaşi la unul dintre cele mai mari hramuri din lumea ortodoxă. „Mi-am dorit demult să vin să mă închin moaştelor Cuvioasei Maici Parascheva din Epivata. Am auzit de la foarte mulţi, dar şi de la patriarhul nostru, care a vizitat de foarte multe ori România şi zona Moldovei, de lucrările frumoase care se pot vedea în cetatea Sfintei Parascheva. Din primele clipe de când am păşit în Iaşi, am văzut mulţimi de oameni care înconjurau Catedrala mitropolitană a Sfintei Parascheva. Mă emoţionează în mod deosebit faptul că mă aflu aici. Mitropolia unde slujesc este afierosită şi închinată Sfintei Muceniţe Paraschevi, sărbătorită în data de 26 iulie. Desigur, Sfânta Paraschevi a trăit înainte de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Prezenţa mea aici îmi produce o deosebită bucurie, cu atât mai mult cu cât şi aici Mitropolia este închinată Sfântului Gheorghe, la fel ca şi mitropolia unde slujesc. După cum se poate remarca, există lucruri comune care ne unesc şi ne aduc împreună. Pentru mine este o cinste deosebită că sunt reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, dar şi delegat al Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Aceste vizite dezvoltă şi întăresc relaţiile frăţeşti dintre Biserici, dar şi dintre ierarhii, clericii şi credincioşii Bisericilor Ortodoxe. Mă bucur pentru lucrarea pe care o săvârşeşte Biserica din Moldova. Îl felicit pe IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi pe toţi clericii şi colaboratorii săi. Îi urez să aibă sănătate, viaţă îndelungată, şi Dumnezeu şi Sfânta Parascheva să binecuvânteze lucrarea ce se săvârşeşte aici. Urez tuturor o sărbătoare cu bine. Rugăciunile Cuvioasei Parascheva să fie cu toţi pelerinii“, a spus IPS Apostolos. (C. Ciofu)