IPS Arhiepiscop Irineu, în vizite canonice la parohiile din Târgu-Mureş

Un articol de: Liviu Stanciu - 03 Iulie 2015

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, însoţit de protopopul de Târgu-Mureş, Olimpiu Zăhan, a efectuat vizite pastorale în trei parohii din municipiul Târgu-Mureş. Prin aceste vizite, ierarhul a vizat dinamizarea misiunii pastoral-liturgice a parohiilor din acest oraş, mai ales că anul acesta, 2015, este dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii azi. Astfel, IPS Arhiepiscop Irineu s-a întâlnit cu preoţii şi credincioşii din parohiile: Târgu Mureş - Belvedere, păstorită de pr. Mircea Florea, Târgu Mureş VIII, ocrotită de Sfântul Mucenic Gheorghe, unde păstoresc preoţii Gheorghe şi Flaviu Şincan, după care a vizitat Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, a Parohiei Târgu Mureş XIII, la altarul căreia slujeşte preotul Ioan Lazăr. IPS Arhiepiscop Irineu le-a oferit păstorilor sufleteşti sfaturi de încurajare în misiunea lor, cea de a fi „crainici ai cerului“, care le-a fost încredinţată de Dumnezeu, la alegerea lor întru cele sfinte. Totodată, le-a împărtăşit şi câteva îndrumări pastoral-misionare şi administrativ-gospodăreşti pentru o mai bună organizare parohială, din punct de vedere disciplinar şi canonic. Credincioşilor din aceste parohii le-a adresat cuvinte de folos şi sfaturi duhovniceşti în ceea ce priveşte trăirea credinţei lucrătoare prin iubire care le dăruieşte demnitatea nobilă de a fi creştin, adică „fiu al luminii“ şi „fiu al Învierii“. Ei trebuie să aibă mereu nădejdea că, orice s-ar întâmpla, Hristos-Domnul este Biruitorul morţii şi al iadului şi are puterea de a transforma tristeţea în bucurie şi înfrângerea în biruinţă veşnică.