IPS Arhiepiscop Irineu la Seminarul albaiulian

Data: 13 Aprilie 2016

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent luni, 11 aprilie, în mijlocul elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia. În cadrul vizitei, ierarhul le-a oferit vorbit elevilor sfaturi pentru formarea spirituală, mai ales pentru perioada postului. „Ne bucurăm că astăzi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a făcut o vizită şcolii noastre şi ne-a spus un cuvânt de învăţătură folositor elevilor şi profesorilor. Cei 415 elevi care studiază în Seminarul Teologic din Alba Iulia, pe cele trei profile - pastorală, filologie şi ştiinţe sociale -, dar şi cei din ciclul gimnazial şi primar, primesc de fiecare dată, prin prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale, o putere şi o încurajare că suntem pe drumul cel bun. Credem că şcoala noastră este de folos comunităţii din Alba Iulia, an de an având un număr mare de elevi care solicită intrarea pe porţile acestei şcoli”, a spus pr. Eugen Pintea, directorul instituţiei de învăţământ.