IPS Arhiepiscop Irineu, vizită la Colegiul Economic

Un articol de: Ziarul Lumina - 07 Martie 2018

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a vizitat Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, însoțit de pr. Oliviu Botoi, consilier cultural. Ierarhul s-a întâlnit cu profesorii și elevii, iar în cadrul unei ore de religie, elevii au prezentat activitățile școlare și extrașcolare realizate sub coordonarea prof. Simona Himcinschi, titulara catedrei de religie. Apoi, pornind de la eșecul alegerii unor modele de viețuire promovate în societatea contemporană secularizată, ierarhul le-a vorbit elevilor despre „modelul desăvârșit al Mântuitorului Iisus Hristos, despre chipul virtuos al Maicii Domnului și despre biruința Sfinților asupra păcatului. Valențele morale pe care aceste modele de sfințenie ni le oferă, ne pot ajuta în mod cert în creșterea noastră spirituală și în propășirea societății în care trăim”. IPS Arhiepiscop Irineu a avut şi o întrevedere cu profesorii la care a vorbit despre „importanța și responsabilitatea artei de a educa și de a modela tinerele vlăstare, pregătindu-le pentru viața ce le stă înainte. Urmând modelul Învățătorului desăvârșit Iisus Hristos și edificându-i intelectual și spiritual pe elevi, își vor asigura investiții pentru eternitate”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.