IPS Ioachim la moment aniversar
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman s-a oficiat miercuri, 1 mai 2019, Sfânta Liturghie prilejuită de împlinirea a 19 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim. Cu acest prilej, a fost lansată publicaţia „Ofrandă la ceas aniversar”, semnată de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a împlinit miercuri, 1 mai 2019, 19 ani de arhierie. Cu acest prilej, a fost oficiată Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de IPS Ioachim şi de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte preoţi consilieri şi inspectori eparhiali, precum şi părinţii stareţi ai mănăstirilor şi schiturilor din cuprinsul acestei străvechi eparhii moldave. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. IPS Teodosie a rostit un cuvânt în care a vorbit despre chemarea la arhierie, evidenţiind totodată personalitatea chiriarhului Eparhiei Romanului şi Bacăului. La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a mulţumit celor doi ierarhi pentru cuvintele emoţionante rostite, precum şi preoţilor şi credincioşilor prezenţi.
La final, celor trei ierarhi li s-a adăugat şi Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care a adresat un cuvânt prilejuit de acest moment. La final, a avut loc concertul „Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!”, susţinut de Corala „Armonia”.
(Constantin Ciofu, pr. Daniel Marari)