IPS Ioachim, prezent la hramurile mănăstirilor Diaconeşti şi Varatic

Data: 18 August 2015

În ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost prezent la slujba Privegherii oficiată la Mănăstirea Diaconeşti din judeţul Bacău.

La finalul slujbei, IPS Ioachim a citit rugăciunea de hirotesie şi investire a monahiei Evloghia Chirvase ca stareţă a obştii monahale de la Diaconeşti, ce numără aproximativ 40 de călugăriţe. În cuvântul său, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a evidenţiat frumoasa lucrare ce se împlineşte la Diaconeşti.

Mii de pelerini au participat sâmbătă, 15 august 2015, la hramul Mănăstirii Varatic din judeţul Neamţ. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost IPS Părinte Ioachim, care a oficiat cu acest prilej Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, IPS Părinte Ioachim a amintit că la hramul din acest an Mănăstirea Varatic împlineşte 230 de ani de existenţă. „Revin aici, de fiecare dată, cu o bucurie duhovnicească aparte, pentru că întotdeauna, în aceste locuri binecuvântate, am simţit acea isihie, acea linişte pentru care venim cu toţii. De aceea, când plecaţi la casele voastre, duceţi mireasma rugăciunii, a misterului pe care Dumnezeu l-a aşezat astăzi în sufletele voastre“, a mărturisit ierarhul de la Roman, care i-a îndemnat pe credincioşi la rugăciune şi la fapte bune. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la finalul slujbei, un grup de copii, îmbrăcaţi în straie tradiţionale, a interpretat imnul închinat Maicii Domnului, compus de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim pentru această zi sfântă. (C. Ciofu)