IPS Ioachim, prezent la „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti“

Un articol de: Constantin Ciofu - 30 Iunie 2015

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost prezent vineri, 26 iunie 2015, la deschiderea oficială a „Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti“, ediţia a X-a. Manifestările evenimentului, devenit tradiţie în lumea medicală românească, s-au derulat în perioada 25-27 iunie 2015. În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Ioachim a explicat semnificaţia prezenţei preotului alături de personalul medicat într-un spital, precum şi importanţa conştientizării faptului că fiecare om este o persoană creată după chipul lui Dumnezeu. „Suntem aici pentru a binecuvânta lucrarea care se realizează în această unitate spitalicească, recunoscută şi apreciată, din care oamenii pleacă şi vindecaţi şi sfinţiţi. Aici, personalul medical consideră că fiecare om este o persoană, un fapt deosebit deoarece în această lume instabilă şi parcelizată a dispărut dimensiunea persoanei, a omului care este chipul lui Dumnezeu în perspectiva asemănării cu El. Într-un spital, când te duci, ca pacient ori ca medic, trebuie să ştii că te întâlneşti cu o altă persoană, căci spitalul este o comunitate“, a subliniat Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.