IPS Ioachim: „Să promovăm valorile definitorii pentru oamenii de pretutindeni şi dintotdeauna!”

Un articol de: † Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului - 27 Septembrie 2018

În contextul Referendumului din 6-7 octombrie 2018, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a transmis un mesaj prin intermediul căruia îi îndeamnă pe creştinii ortodocşi să voteze „având în minte că vocaţia omului creat de Dumnezeu este de a deveni, la rându-i, creator, dătător de viaţă trupească sau spirituală”.

Trei valori fundamentale susţin coloana vertebrală a unui neam şi-i asigură identitatea: familia, şcoala şi Biserica. Naşterea într-o familie, formarea în cadrul şcolii şi împlinirea ca fiinţă umană, prin comuniunea de iubire cu Dumnezeu, sunt etapele devenirii omului şi ale desăvârşirii sale, ca cea mai luminată fiinţă a creaţiei. De 29 de ani familia din spaţiul românesc este supusă unor grele încercări. Migraţia forţei de muncă, divorţul, abandonul familial, noile paradigme de import impuse de societăţile postmoderniste, parteneriatele civile, lipsurile/sărăcia au aruncat familia într-un impas din care doar întoarcerea la principiile sănătoase de viaţă, pe care le-am moştenit şi de care cei mai mulţi dintre noi au beneficiat, ne mai poate salva. Să nu lăsăm tăvălugul scăpat de sub control al istoriei recente să ne niveleze conştiinţele, să facem apel la raţiune, să gândim matur, să nu aruncăm în derizoriu familia, ca instituţie fundamentală a omenirii, doar pentru a reduce în felul acesta natalitatea mondială ce, conform statisticilor, creşte alarmant, sau pentru a încuraja excesul şi dorinţa unei minorităţi de a ieşi din tiparele normalităţii, or, mai grav, pentru a câştiga la schimb aparente beneficii prin integrarea în structurile politice mondiale! Prin decizia noastră, exprimată liber la Referendumul din 6-7 octombrie, să asigurăm continuitate principiilor strămoşeşti şi să demonstrăm, totodată, că ştim să alegem din patrimoniul valorilor europene şi mondiale ceea ce este frumos şi înălţător, promovând valorile definitorii pentru oamenii de pretutindeni şi dintotdeauna. Acestea sunt cele care arată frumuseţea firii noastre umane şi nobleţea prezenţei scânteii divine în noi. Să nu fim egoişti gândind doar la ceea ce ne priveşte pe noi, să nu fim nepăsători, indiferenţi sau neutri la cum este înţeleasă ideea de căsătorie în societatea contemporană şi la cum se încearcă impunerea diferitelor alternative de vieţuire în comun. Nimic nu poate înlocui dragostea unei mame, care se jertfeşte aducând pe lume şi crescând un copil! Dacă noi ne-am bucurat de acest drept şi privilegiu, să ne gândim şi la generaţiile viitoare, la bucuria şi fericirea copiilor încă nenăscuţi, la dreptul la normalitate, garantat de însăşi natura umană. Votând, transmitem un gând şi celor care conduc destinele acestui neam, îndemnându-i să ocrotească familia şi pe prunci prin legi bine întocmite, care să protejeze căsătoria dintre bărbat şi femeie, să-i ofere siguranţă, perspectivă şi sprijin. Vă îndemnăm să votaţi la Referendumul din 6-7 octombrie având în minte că vocaţia omului creat de Dumnezeu este de a deveni, la rându-i, creator, dătător de viaţă trupească sau spirituală. Fiecare dintre noi este rodul firesc al familiei bazate pe uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, iar fiecare om pe care femeia, în calitate de mamă, îl aduce pe lume este menit să devină partener de dialog cu Dumnezeu, împreună-lucrător la înfrumuseţarea lumii şi la perpetuarea vieţii.