IPS Irineu a vizitat şantierul de la Preajba

Un articol de: Gabriela Popescu - 02 Octombrie 2012

Asociaţia Habitat for Humanity, filiala Craiova, a organizat luni, 1 octombrie, cu prilejul Săptămânii Voluntariatului, un moment festiv în localitatea Preajba - judeţul Dolj, unde sunt în construcţie cinci case pentru oameni nevoiaşi, altele trei fiind deja finalizate. Acţiunea face parte dintr-un proiect mai amplu, fiind demarat cu sprijinul Fundaţiei Vodafone, companiei Europharm şi al altor sponsori, şi se adresează familiilor cu posibilităţi financiare reduse, care nu-şi pot achiziţiona o locuinţă şi care nu-şi pot permite să facă un împrumut la bancă în acest scop. La eveniment a fost prezent şi Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

„În această săptămână, 300 de voluntari de la Fundaţia Vodafone România şi Europharm se vor implica în acest proiect, ne vor da o mână de ajutor pentru ridicarea acestor locuinţe. Familiile care urmează să se mute aici au fost deja selectate şi sperăm ca până vineri stadiul acestor case să fie deja înaintat. Este un moment social-filantropic ce reuneşte foarte multe persoane din mediul politic şi bisericesc, oameni dornici să facă bine, să îi ajute pe semenii lor aflaţi în nevoie. De Crăciun, aceste familii se vor putea muta în noile case“, a afirmat pr. prof. Gheorghe Zamfir, preşedintele Asociaţiei Habitat for Humanity, filiala Craiova.

„Este un proiect de suflet, făcut de oameni cu un suflet extraordinar. Sunt foarte bucuros că în comuna pe care o conduc se întâmplă această acţiune şi pe această cale ţin să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în împlinirea acestui deziderat“, a spus Dicu Alexandru, primarul comunei Malu Mare. Ramona Pavel, din Craiova, este una din beneficiarele acestui proiect. Tânăra urmează să se mute în curând într-una din aceste locuinţe. „Locuiesc împreună cu soţul, copiii şi părinţii în două camere şi, peste puţin timp, am fi fost nevoiţi să locuim şase persoane în aceste două încăperi. Este foarte greu. Fără acest ajutor nu ne-am fi putut descurca“, a spus tânăra.