IPS Irineu, la 40 de ani de la absolvirea Seminarului
La Alba Iulia, a avut loc, cu binecuvântarea şi participarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, întâlnirea aniversară, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la absolvirea Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, a promoţiei 1973. Întâlnirea, care a avut loc marţi, 4 iunie, a debutat prin săvârşirea de către Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Irineu a Slujbei de Te Deum în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia şi a slujbei Parastasului pentru ierarhii clujeni, profesorii şi colegii de promoţie plecaţi la cele veşnice. A urmat, într-un spaţiu festiv, întrunirea foştilor colegi şi prezentarea de către participanţi a realizărilor din aceşti 40 de ani, în viaţa profesională şi personală. Momentul a fost unul plin de emoţie.
Cu această emoţionantă ocazie, Înalt Preasfinţitul Irineu a spus: „E ziua Revederii, prilej de taifas agreabil şi de edificare spirituală în ambianţa comuniunii frăţeşti. Un astfel de popas ne fortifică, spre a merge înainte cu speranţă, cu bucurie şi cu prietenie. Recunoscători pentru ocrotirea divină şi pentru rodnicia în apostolat, noi aducem astăzi mulţumire Părintelui ceresc. De asemenea, fiecare dintre noi e hotărât să pună la prezidiul vieţii sale acest motto biblic: «Pentru mine a trăi este Hristos!» (Flp. 1, 21)“.