IPS Irineu, la sărbătoarea comunităţii din Daia Română
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în comuna Daia Română, în Duminica a IV-a după Rusalii, unde a oficiat slujba de resfinţire a Sfintei Biserici cu hramul "Buna Vestire". La eveniment a participat un sobor numeros de preoţi şi diaconi, care au adus bucurie şi binecuvântare în sufletul credincioşilor.
Întâmpinat cu dar de clopote şi flori de enoriaşii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare şi port popular tradiţional, Înalt Prea-sfinţitul Irineu a oficiat Sfânta Liturghie în altarul special amenajat în aer liber. Acest eveniment se datorează eforturilor administrative şi pastorale ale pr. Vasile Brădilă, începând cu 1994, de la instalarea sa ca preot în această parohie. Printre activităţile iniţiate şi împlinite de părintele paroh se numără extinderea cimitirului şi împrejmuirea lui, lucrări de reparaţii şi renovare majore la casa parohială şi biroul parohial. De asemenea, s-a ocupat de reparaţiile capitale ce s-au desfăşurat la Biserica "Buna Vestire", constând în mărirea balconului interior şi desfacerea tencuielii, pregătirea pentru pictarea bisericii în tehnica "fresco" şi reparaţia totală a acoperişului şi a bolţilor. Totodată a fost dotat lăcaşul de închinăciune cu sistem de încălzire centrală şi iluminat interior şi exterior, au fost înlocuite geamurile şi uşile vechi, au fost reparate zidurile împrejmuitoare şi au fost placate cu piatră andezit. Totodată a fost refăcut pavajul din curtea bisericii şi hidroizolaţia bisericii. Lucrările au culminat cu pictarea totală a lăcaşului de cult şi schimbarea în totalitate a cupolelor. Pr. Brădilă Vasile a sprijinit buna funcţionare a postului de Radio "Reîntregirea", a ajutat cu alimente şi produse agricole Asociaţia Filantropia Ortodoxă din Alba Iulia, acordă sprijin financiar familiilor afectate de calamităţi, susţine obţinerea unor locuri de muncă pentru cetăţenii comunei, iniţiază şi se implică direct în viaţa social-culturală a comunităţii. Apreciere pentru paroh şi credincioşi Pentru toate aceste lucrări şi strădania depusă, pr. Brădilă Vasile a primit rangul de iconom stavrofor, iar credincioşii, care au sprijinit biserica, cu ajutor financiar, dăruire şi dragoste creştinească, au fost felicitaţi de către IPS Irineu, care le-a oferit gramate de mulţumire. La ceremonia religioasă au participat oficialităţi centrale, judeţene şi locale, printre care Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Alexandru Pereş, vicepreşedintele Senatului României, deputatul Cocliş Radu, primarul comunei Visarion Hăprian, alte oficialităţi. IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a adresat credincioşilor cuvinte de felicitare şi îndemnuri pentru o viaţă duhovnicească: "Fie ca această nobilă comună să fie binecuvântată de Soarele Hristos, iar cei ce cred că lumina soarelui este benefică pentru sănătatea lor şi prosperitatea recoltelor de ce să nu creadă că Soarele Hristos este cel ce încălzeşte şi vindecă sufletele şi durerile fiecăruia dintre noi, iar alături de rugăciune curată, Acesta va aduce lumina şi speranţa, puterea şi bucuria necesară înălţării spirituale, duhovniceşti, pentru a sta veşnic în apropierea acestei Lumini".