IPS Laurenţiu a resfinţit biserica din Săsăuş
Sărbătoarea "Zilele satului Săsăuş" a fost încununată, în cea de-a doua zi a manifestării cultural-artistice, de resfinţirea bisericii din sat. Evenimentul a adus bucurie în inimile sătenilor veniţi în număr mare la eveniment, iar mulţi dintre cei în vârstă au mărturisit că nu-şi aduc aminte de vizita vreunui ierarh la Săsăuş. În altarul rezidit al bisericii proaspăt reamenajate, au fost aşezate moaşte şi un hrisov care va sta drept mărturie peste veacuri pentru istoricul eveniment.
Valea Hârtibaciului s-a aflat pentru două zile în mare sărbătoare, întrucât satul Săsăuş din inima acestei zone etnofolclorice şi-a adunat fiii din toate părţile lumii pentru a-i însoţi la "Zilele satului". Sâmbătă şi duminică, uliţele satelor au fost animate de copii înveşmântaţi în straie populare, de cântece tradiţionale şi de voia-bună specifică românilor. Cu sprijinul Primăriei comunei Chirpăr şi a Consiliului Judeţean Sibiu, s-a organizat sâmbătă, 21 august, o serie de manifestări cultural-artistice, între care amintim un simpozion dedicat satului şi personalităţilor marcante de aici, cum ar fi renumiţii fraţi pictori Grecu, lansarea "Monografiei satului Săsăuş" a profesorului Mircea Drăgan şi spectacolele folclorice în cadrul cărora vechile tradiţii de aici au reînviat pentru câteva ore. Sărbătoarea de la Săsăuş a avut ca moment central resfinţirea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din localitate, duminică, 22 august. Monumentul istoric din secolul al XVII-lea este una dintre bijuteriile arhitecturale din zonă, pe care însă rigorile legislaţiei privind monumentele istorice au ţinut-o departe de visul săsăuşenilor de a o renova în totalitate. Slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte consilierul economic al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Petru Madina, protopopul de Agnita, părintele Ioan Jurca şi preoţii slujitori de la parohiile învecinate. În mulţimea de credincioşi venită la biserica din Săsăuş s-a aflat şi primarul comunei Chirpăr, Chirion Stănuleţ, alături de alte oficialităţi locale. "Un loc sfinţit şi sfinţitor" După rânduiala obişnuită a târnosirii bisericii în cele patru laturi şi rezidirea Sfintei Mese din altar, în piciorul căreia s-au aşezat moaşte, a urmat Sfânta Liturghie arhierească, oficiată pe noul altar. În cadrul slujbei, parohul bisericii, părintele Alexandru Copăceanu, a vorbit credincioşilor despre zbuciumata istorie a aşezării săteşti şi a bisericii de aici, mulţumind Înalt Preasfinţitului Laurenţiu pentru prezenţa la sărbătorile din Săsăuş. În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu a evidenţiat momentul de mare importanţă al resfinţirii bisericii de la Săsăuş, care a devenit astfel, prin jertfă euharistică, centru spiritual şi izvor sfinţitor. "Sfântul Altar rezidit acum a devenit un loc sfinţit şi sfinţitor şi va începe de astăzi, când veţi intra cu toţii în Sfântul Altar şi veţi săruta Sfânta Masă şi Sfânta Evanghelie. De fiecare dată când veţi aduce o pomenire la Sfântul Altar ştiţi că este altarul ridicat în cinstea Maicii Preacurate, ocrotitoarea Bisericii, şi că este locul de unde jertfa fără de sânge săvârşită de dumneavoastră prin intermediul preotului se va ridica spre altarul cel mai presus de ceruri şi de acolo veţi fi chemaţi cu toţii la Masa Împărăţiei", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Pilda lucrătorilor viei În continuarea cuvântului de învăţătură, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu a tâlcuit pilda lucrătorilor celor răi pe care a spus-o Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor, aşa cum ne relatează Evanghelia citită în Duminica a XIII-a după Rusalii. "Via nu este altceva decât lumea, pe care Dumnezeu a creat-o, căci El este stăpân a toate. Dar n-a lăsat-o la voia întâmplării, fără o pază, fără o grijă. Dumnezeu proniază lumea. El a făcut gard împrejurul viei, adică a oferit ocrotire. A pus o pază, pentru că a zidit turn de apărare, simbolul Bisericii, legat de altarul zidit, adică de teascul care face vinul, altarul pe care se prefac pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Lucrătorii viei au fost oamenii Vechiului Testament. Şi a trimis Stăpânul pe slujitori să ceară cele cuvenite iar lucrătorii nevrednici i-au omorât pe aceştia. A trimis a doua oară, ceea ce arată că Dumnezeu are răbdare cu oamenii, în speranţa că a doua oară lucrătorii vor răspunde dragostei dumnezeieşti tot cu dragoste, dar aceştia au făcut la fel. Şi iată că şi a treia oară Dumnezeu a încercat salvarea omenirii prin trimiterea propriului Său Fiu, pe Mântuitorul Iisus Hristos. Dacă pe proorocii Vechiului Testament, poporul ales i-a omorât şi prigonit, pe Fiul lui Dumnezeu L-au răstignit pe Cruce (…). Noi suntem mădulare ale Trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică. Şi nouă ni se cere un răspuns sincer cuvenit la dragostea ce vine din partea lui Dumnezeu", a spus Mitropolitul Ardealului. Ierarhul l-a hirotesit sachelar la Sfânta Liturghie pe părintele paroh şi a oferit acte de cinstire Adunării Parohiale, primarului comunei Chirpăr şi Consiliului Local, viceprimarului Eugen Feldioiu şi arhitectului Vladimir Grigorov. Manifestările de la Săsăuş s-au încheiat cu agapa frăţească şi cu un spectacol folcloric. "Biserica cu care ne mândrim" Biserica din Săsăuş a fost zidită în 1780 de către credincioşii din sat, din piatră şi cărămidă, în stil transilvănean, şi prezintă câteva elemente gotice. Pictura este deosebit de valoroasă, întrucât a fost executată de fraţii Grecu din satul sibian. În perioada 2006-2009, s-a schimbat acoperişul, s-a zugrăvit exteriorul şi s-au schimbat geamurile. Biserica este pentru săsăuşeni nu doar lăcaşul de rugăciune, ci şi simbolul credinţei lor păstrate de-a lungul timpului chiar cu timpul vieţii. Maria Nicula, 58 de ani: "Mulţumim lui Dumnezeu că în această frumoasă zi am avut printre noi pe cel mai iubit părinte, pe Înalt Preasfinţitul Mitropolit Laurenţiu, ca să ne resfinţească biserica cu care ne mândrim." Sanda Copăceanu, 29 de ani: "Au venit foarte mulţi străini şi foarte mulţi fii ai satului plecaţi de mult timp din Săsăuş. Nu mă aşteptam să vină atât de mulţi tineri." Anamaria, 14 ani: "Ne-am îmbrăcat în costume populare pentru a veni la biserică şi a participa apoi la sărbătorile satului."