IPS Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie pentru o biserică
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat slujba de sfinţire a pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Cluj-Napoca.
Slujba de sfinţire a locului unde va fi ridicat noul lăcaş de rugăciune a fost oficiată de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, marţi, 8 octombrie. În sobor s-au aflat preoţii din Protopopiatul Cluj II, în frunte cu protopopul Gheorghe Braica, care au participat în dimineaţa aceleiaşi zile la cercul preoţesc desfăşurat la Biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana“. IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vorbit despre semnificaţia slujbei de la punerea unei pietre de temelie pentru o nouă biserică, precum şi despre biserica spirituală, aşa cum amintea Sfântul Apostol Pavel.
Biserica va avea hramul „Sfinţii Ioachim şi Ana“ şi va fi construită pe locul actualei bisericuţe de lemn a parohiei, în care s-a slujit timp de 10 ani. Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana“ a fost înfiinţată în 2001, la iniţiativa vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu.
O parohie a existat aici încă din anul 1938, după cum a menţionat parohul Eugen Copaciu. „Atunci a fost construită o primă capelă pe strada Fabricii, în casa familiei Câmpean, unde s-a slujit în cartierul acesta mărginaş al Clujului. Au venit ulterior anii grei de refugiu, iar mai târziu comunitatea parohială s-a mutat în Biserica «Sfântul Ioan Botezătorul». În 2001 s-a găsit de cuviinţă ca aici, în cartierul Bulgaria, să se ridice o biserică. La început s-a construit o biserică din lemn în care s-a slujit mai bine de 10 ani, iar acum începem demersurile pentru construirea unei biserici mai mari, din zid“, a mai spus parohul care a adăugat că până anul viitor sunt speranţe să se finalizeze subsolul lăcaşului de rugăciune, pentru a se putea oficia aici sfintele slujbe.