IPS Mitropolit Andrei, în Parohia Berindu
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost prezent sâmbătă, 3 august, în mijlocul credincioşilor din Parohia Berindu, Protopopiatul Huedin. Aici, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat slujba Paraclisului Maicii Domnului. Slujba a fost precedată de sfinţirea altarului de vară al parohiei, realizat în ultimul an. Biserica din Berindu, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ a fost ridicată în anul 1927. De-a lungul timpului, locaşul de rugăciune a fost reabilitat şi renovat în repetate rânduri.
„În ultimii trei ani, în parohia noastră, s-au făcut lucrări importante de renovare, s-a introdus încălzirea centrală în biserică şi casa parohială şi s-a înzestrat biserica cu un frumos mobilier bisericesc, sculptat în lemn de tei. Pe viitor, dorim să refacem pictura, în tehnica frescă“, a precizat parohul Mihai Racolţa. Parohia Berindu din Protopopiatul Huedin mai are o biserică veche, numită şi Biserica de pe deal, ce datează din anul 1781.
În cele două săptămâni ale Postului Adormirii Maicii Domnului, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, se săvârşeşte zilnic slujba Paraclisului Maicii Domnului, urmată de o cateheză despre Simbolul de credinţă. Biroul de catehizare parohială al Arhiepiscopiei, prin pr. inspector Liviu Vidican Manci, a întocmit 13 cateheze pe tema Simbolului de credinţă, pe care le-a pus la îndemâna preoţilor. Tema a fost aleasă şi datorită faptului că în anul 2013 este omagiat Sfântul Împărat Constantin, cel care a convocat Sinodul de la Niceea. (Andreea Pâgleşan)