IPS Mitropolit Andrei, în vizită la copiii de la Seminarul clujean
Cu câteva zile înainte de a intra în vacanța de iarnă, copiii din clasele primare și gimnaziale ale Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au primit marți, 15 decembrie, vizita Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul le-a oferit daruri și îndemnuri folositoare, spunându-le să fie cuminți și ascultători de părinți și de dascăli. Drept răsplată pentru cadourile primite, copiii au cântat câteva colinde.
„Nu a fost o vizită oarecare, ci o vizită care a provocat o adevărată bucurie pentru cei mici, dar și pentru cei mai mari. Am intrat în fiecare sală și fiecare copil a primit un dar din partea Înaltpreasfințitului Andrei, iar ei i-au oferit în schimbul darului primit o colindă, spusă din inimă, ca un mesaj de mulțumire și de urare de bine pentru Nașterea Domnului”, potrivit directorului Seminarului Teologic Ortodox, pr. Liviu-Vidican Manci.
S-au bucurat de daruri din partea Înaltpreasfințitului Andrei și micuții de la grădinița „Sfântul Stelian”, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, care au prezentat cu acest prilej un scurt program de poezii și colinde.