IPS Mitropolit Teofan în vizită pastorală la parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor

Un articol de: Flavius Popa - 05 Aprilie 2018

În Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, 4 aprilie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vizitat trei parohii din sudul Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de părintele Mihail Roşu, protopopul Protoieriei 3 Iaşi.

Prima localitate vizitată de ierarh a fost Parohia „Adormirea Maicii Domnului" Coropceni, unde preotul paroh Vasile Ursu, dimpreună cu enoriaşii bisericii, l-a primit pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei cu flori. De asemenea, părintele paroh a ţinut un cuvânt de mulţumire cu ocazia acestui moment: „Vă mulţumim Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit pentru vizita pastorală şi misionară din această zi. Bucuria este mare, atât pentru mine şi familia mea, cât şi pentru familia mare de aici, din parohie, alături de care mă voi prezenta în faţa Mântuitorului şi Dreptului Judecător. Bucuria este mare pentru ei că v-au văzut, v-au auzit, dar mai ales, pentru că au primit binecuvântare de la Înaltpreasfinţia Voastră". Spre finalul vizitei, Părintele Mitropolit le-a citit credincioşilor o rugăciune de dezlegare şi a împărţit iconiţe cu Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Cea de-a doua parohie s-a aflat în comuna Deleni, unde IPS Teofan a vizitat Biserica „Sfântul Ilie", păstorită de părintele Adrian Alexa. Şi aici, ierarhul a citit rugăciuni de dezlegare şi i-a binecuvântat pe enoriaşi, rostind un scurt cuvânt de binecuvântare: „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate, şi Îl rugăm împreună cu dumneavoastră să aibă grijă de noi, să ne binecuvânteze, să ne dăruiască sănătate, să ne ofere putere să păstrăm legătura cu Sfânta Biserică şi să păstrăm dreapta credinţă".

„Sfânta Liturghie este întâlnirea noastră cu Dumnezeu"

Cea de-a treia localitate vizitată de Părintele Mitropolit a fost Parohia „Adormirea Maicii Domnului" din Şerbeşti, unde, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba Deniei din Sfânta şi Marea Joi. Ierarhul a fost întâmpinat cu flori de autorităţile locale şi de credincioşii localităţii. După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a ţinut un cuvânt referitor la Cina cea de Taină: „În zilele aceastea ne aducem aminte de cele ce s-au întâmplat atunci. Lucrul acesta ne îndatorează pe noi, ca să împlinim în viaţa noastră cele rânduite atunci de Mântuitorul Hristos. Atunci când lipsim duminica de la Sfânta Liturghie, noi lipsim de la Cina cea de Taină a Domnului Hristos. De aceea este atât de importantă prezenţa noastră la toate slujbele Bisericii, dar la Sfânta Liturghie s-ar cuveni ca nimeni să nu lipsească, pentru că Sfânta Liturghie e întâlnirea noastră cu Dumnezeu". La finalul slujbei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a miruit pe credincioşi, a împărţit iconiţe şi i-a binecuvântat.