IPS Părinte Ioachim a împlinit 65 de ani
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, IPS Părinte Ioachim, a împlinit vineri, 29 martie 2019, 65 de ani. Ierarhul s-a aflat cu acest prilej în mijlocul bătrânilor aşezământului social-filantropic al Parohiei Hârja, Potopopiatul Oneşti, judeţul Bacău.
La Aşezământul „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” - Hârja din judeţul Bacău, a fost marcată vineri, 29 martie, împlinirea a 65 de ani de viaţă ai Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Ierarhul a fost întâmpinat de părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, de părintele inspector eparhial Ilarion Mâţă, şi de un sobor de preoţi din Protoieria Oneşti. După o rugăciune de mulţumire către Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra sa, asupra preoţilor şi credincioşilor pe care îi păstoreşte, Înaltpreasfinţitul Părinte a primit din partea preoţilor Protoieriei Oneşti un album ce înmănunchiază momentele deosebite surprinse în fotografii inedite de la toate activităţile desfăşurate cu ocazia anului dedicat Centenarului Marii Uniri.
Ierarhul a vizitat şantierul bisericii parohiale închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Cuvioasei Parascheva, cercetând buna desfăşurare a lucrărilor de zidire ce se află într-un stadiu destul de avansat. Părintele Arhiepiscop Ioachim a ajuns apoi în mijlocul vârstnicilor rezidenţi şi a personalului, fiind captivat de poveştile de viaţă impresionante ale veteranilor de război şi nu numai. Ierarhul s-a retras apoi în rugăciune la căpătâiul rezidenţilor imobilizaţi şi a celor care suferă de diferite probleme de sănătate şi se află sub tratament în acest centru. În seara zilei de vineri, ierarhul de la Roman a oficiat Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Valea Budului. La slujbă au fost prezenţi preoţi consilieri şi inspectori eparhiali, preoţi din Protopopiatul Bacău, alături de o parte din credincioşii lor. Părintele Costică Busuioc, protopop de Bacău, alături de părinţii împreună-slujitori, a transmis ierarhului gânduri de felicitare, de sănătate, de împliniri şi rodnică slujire, cu prilejul aniversării zilei de naştere. Părintele Arhiepiscop Ioachim a mulţumit tuturor celor prezenţi, cler şi credincioşi, pentru dragostea pe care o manifestă în mod constant faţă de Biserică.