IPS Părinte Irineu a resfinţit Biserica din Poiana Seciuri, Gorj
În Duminica a 24-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Poiana Seciuri, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Poiana Seciuri, comuna Bustuchin, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost neîncăpătoare duminică, 6 noiembrie, pentru numărul mare de credincioşi care au dorit să participe la sărbătoarea resfinţirii sfântului locaş în urma finalizării lucrărilor de renovare şi consolidare. Bucuria duhovnicească a fost sporită de prezenţa în mijlocul enoriaşilor a IPS Părinte Mitropolit Irineu care a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească şi slujba de resfinţire, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul celor două momente liturgice, părintele protoiereu Iulian Mărgineanu, de la Protoieria Târgu Cărbuneşti, a dat citire Actului de resfinţire din care a reieşit că biserica închinată Sfintei Parascheva a fost ridicată între anii 1977 şi 1979, fiind târnosită la data de 14 octombrie 1979 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. În ultimii ani au fost efectuate mai multe lucrări de renovare şi înfrumuseţare a sfântului locaş, cu ajutorul enoriaşilor îndrumaţi de preotul paroh Ion Adrian Popescu şi cu sprijinul Consiliului Local al Primăriei Bustuchin.
În cuvântul de învăţătură rostit, Mitropolitul Olteniei a făcut referire la importanţa Bisericii în viaţa credincioşilor şi a detaliat învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală (Luca 8, 41-56). „Biserica este Casa Împăratului celui veşnic, Care, aşa cum ne spune psalmistul, Se bucură când vede pe copiii Săi împrejurul mesei. În această calitate, de fii ai Tatălui Ceresc, Biserica devine şi casa noastră şi în măsura în care iubim Biserica vom fi binecuvântaţi de Domnul, iar cei care o urăsc vor fi ruşinaţi de El. De aceea spunem că una singură, sobornicească şi apostolească este Biserica noastră Ortodoxă, care a păstrat întocmai învăţătura de credinţă primită de la Mântuitorul Iisus Hristos şi o transmite mai departe, generaţie după generaţie”, a spus IPS Părinte Irineu.