IPS Părinte Irineu, cinci ani în scaunul de Mitropolit al Olteniei
Mitropolia Olteniei îmbracă astăzi veşmânt de sărbătoare. IPS Irineu împlineşte cinci ani de la instalarea în demnitatea de Mitropolit al credincioşilor din Oltenia. Momentul va fi marcat, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dimitrie“ din Craiova, prin săvârşirea Sfintei Liturghii.
De Dumnezeu rânduita zi de 27 iulie a rămas ca o dată însemnată în istoria Bisericii din Oltenia din anul 2008. Atunci a fost înfăptuită hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la data de 8 iulie 2008. În ziua de 27 iulie a aceluiaşi an, Catedrala mitropolitană din Craiova a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare al credincioşilor care au venit să-l întâmpine pe noul lor arhipăstor. Din acel ceas, noul Mitropolit al Olteniei îmbrăţişa cu vrednicie o frumoasă, dar grea misiune, în rândul ortodocşilor din această parte de ţară. De atunci şi până astăzi, roadele muncii Părintelui nostru Arhiepiscop şi Mitropolit s-au înmulţit. Au fost sfinţite multe biserici, au fost temeluite numeroase aşezăminte sociale, au fost rânduiţi slujitori vrednici, preoţi şi diaconi, spre folosul credincioşilor, într-un cuvânt, ogorul Bisericii Oltene a fost semănat cu sămânţă aleasă spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea turmei Sale celei cuvântătoare. Alături de slujirea pastoral-misionară, dragostea pentru carte a fost aşezată la loc de cinste în preocupările Înaltpreasfinţiei Sale. Atât editura, cât şi revista Mitropoliei fiind ridicate, prin publicaţii de valoare, la locul meritat, alături de marile foruri culturale din România. Mai mult, Facultatea de Teologie din Craiova a dobândit un valoros şi ultramodern centru de restaurare şi vizualizare.
Având astfel în minte cuvintele Mântuitorului: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău“ (Mt. 25, 21), stăruitor ne rugăm Bunului Dumnezeu să ţină în sănătate şi pace pe Părintele nostru Mitropolit, păzindu-l întru mulţi şi fericiţi ani! (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei)