IPS Părinte Mitropolit Teofan a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Golia
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Golia din municipiul Iaşi. Ierarhul i-a binecuvântat pe vieţuitorii acestui aşezământ monahal, dar şi pe numeroşii credincioşi prezenţi la slujbă.
Mănăstirea Golia din Iaşi a primit ieri vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi părintele stareţ Serafim Nastasiu. Slujba a debutat cu citirea rugăciunii arhiereşti de dezlegare, răspunsurile la strană fiind date de un grup de teologi.
Sufletul - mireasă pentru Mirele Hristos
După citirea Evangheliei zilei, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei le-a vorbit celor prezenţi despre înţelesul duhovnicesc al cuvântului „fidelitate“: „Fiecare suflet este chemat să fie mireasă, pentru a se nunti alături de Mirele Ceresc - Mântuitorul Iisus Hristos. Dumnezeu ne-a făcut pentru El Însuşi şi doreşte să fim ai Săi. El este Mirele ceresc, iar noi suntem mireasa Lui. Dacă în ordinea firească, infidelitatea se numeşte desfrâu, în lumea duhovnicească acelaşi cuvânt este folosit în perioadele în care omul nu este legat de Dumnezeu, în care omul întoarce spatele Celui care i-a dat viaţă, în care omul împlineşte alte lucruri decât cele cerute de Dumnezeu. Toate aceste momente sunt considerate ca infidelitate faţă de Dumnezeu, sunt socotite ca trădare de nuntă între sufletul-mireasă şi Hristos-Mirele cel Dumnezeiesc“.
La slujba de ieri de la Mănăstirea Golia au participat credincioşi din toate zonele municipiului Iaşi. Mulţi dintre cei prezenţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. La finalul Liturghiei, IPS Părinte Teofan a făcut câteva referiri la Sfântul Ierarh Dosoftei, pomenit ieri în calendarul Bisericii noastre.