IPS Părinte Pimen: „Sfânta Cruce este arma prin care biruim răul”
În cea de-a treia Duminică din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, credincioşii Parohiei „Sfânta Cruce” din cartierul sucevean Obcini l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată în interiorul bisericii mari, răspunsurile liturgice fiind date de corul parohial, la slujba dedicată hramului participând şi Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
La finalul serviciului religios, IPS Părinte Pimen a vorbit despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa şi mântuirea credincioşilor: „Sfânta Cruce pe care o purtăm de mici pe piepturile noastre, Sfânta Cruce care străjuieşte deasupra bisericilor şi la răspântii de drumuri, în multe şi multe feluri este arma prin care biruim răul. Aceasta este tăria sufletească prin care biruim tot ceea ce este potrivnic mântuirii noastre”.
La final, Comitetul parohial a oferit tuturor închinatorilor o agapă.
Parohia „Sfânta Cruce” din cartierul sucevean Obcini îşi are începuturile în anii 1993-1994, când s-a ridicat Capela „Sfânta Cruce”, pasul definitoriu pentru construirea viitoarei biserici cu acelaşi hram. Lucrările de construcţie la biserica mare au demarat în 1999, ridicându-se un locaş de cult cu o înălţime de 32 de metri, lungimea de 37 de metri şi lăţimea în abside de 13 metri. Biserica este prevăzută cu două turnuri la intrare, iar spaţiul este împărţit judicios în pronaos, naos şi altar şi un subsol de 400 metri pătraţi utili. Activitatea parohiei este susţinută şi de un program de autofinanţare, iar la pangarul bisericii, credincioşii pot consulta şi împrumuta cărţi din minibiblioteca parohiei. Închinată Sfintei Cruci, biserica parohială a mai primit la 16 octombrie 2011 al doilea hram - Acoperământul Maicii Domnului. Parohul Bisericii „Sfânta Cruce” - Obcini este pr. Vasile Baltag.