IPS Pimen a sfinţit biserica Parohiei Măzănăieşti
Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ - Măzănăieşti, Protopopiatul Suceava 2, a fost sfinţită duminică, 1 iunie 2014, de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. Târnosirea lăcaşului a fost urmată de Sfânta Liturghie.
Credincioşii din Parohia Măzănăieşti, Protopopiatul Suceava 2, judeţul Suceava, şi din alte sate învecinate au participat în Duminica a 7-a după Paşti la sfinţirea lăcaşului de rugăciune închinat Adormirii Maicii Domnului. De dimineaţă, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost întâmpinat de soborul preoţilor şi de enoriaşii parohiei. Târnosirea sfântului lăcaş a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium special amenajat. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2. Spre finalul slujbei, Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Duminicii a 7-a după Paşti. Părintele protopop Minu Mititelu a relatat că sfinţirea lăcaşului de închinăciune din Măzănăieşti a fost posibilă prin strădania enoriaşilor care iubesc Biserica lui Hristos şi tradiţiile sfinte. Părintele paroh Lucian Abageru a menţionat că biserica parohiei pe care o păstoreşte a fost împodobită pentru prima dată cu pictură. „Împodobirea sfântului lăcaş cu pictură s-a realizat într-un an şi patru luni. Mulţumesc celor care mi-au fost alături şi celor care au avut încredere că putem duce la bun sfârşit un lucru atât de mare“, a spus pr. paroh Lucian Abageru. Piatra de temelie a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Măzănăieşti a fost pusă pe 1 noiembrie 1923, iar cinci ani mai târziu lăcaşul de închinăciune a fost sfinţit. Ridicat din lemn pe o fundaţie de beton, sfântul lăcaş este în stil moldovenesc. În acest sat a mai existat o biserică din lemn la 1700, care a fost dăruită comunităţii credincioşilor din Cornul Luncii. Din anul 1947 este tradiţia ca pe data de 9 martie, de sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici, în biserica parohială să se oficieze Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi.