IPS Teodosie şi-a serbat onomastica

Data: 13 Ianuarie 2011

În ziua de prăznuire a Cuviosului Teodosie cel Mare, Începătorul vieţii de obşte, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi-a sărbătorit onomastica la Catedrala arhiepiscopală, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi o slujbă de Te Deum în semn de mulţumire adusă Bunului Dumnezeu pentru binefacerile primite şi pentru mijlocirea ocrotitorului spiritual al Înalt Preasfinţiei Sale. La acest moment festiv a participat şi Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. "După slujba de Te Deum, IPS Teodosie a prezentat viaţa Cuviosului Teodosie cel Mare, Începătorul vieţii de obşte, şi a reliefat importanţa sfântului pentru spiritualitatea ortodoxă, care a avut cea mai mare obşte monahală la acea vreme. În continuare, au urmat cuvântările omagiale ale Preasfinţitului Vincenţiu, ale părintelui prof. univ. Dumitru Radu, delegat al colectivului profesoral al Facultăţii de Teologie din Constanţa, şi ale părintelui protosinghel Benedict Georgescu, delegat al slujitorilor Catedralei arhiepiscopale, ale monahilor şi angajaţilor de la Centrul Eparhial.

La Constanţa, sărbătorile de iarnă încep pe 12 decembrie, cu ocazia aniversării IPS Teodosie, şi se încheie pe 11 ianuarie, de ziua onomasticii chiriarhului nostru, ceea ce pentru noi este o mare bucurie, pentru că, aşa cum ştim, sărbătoarea ne arată calea spre viaţa cea veşnică, spre Împărăţia lui Dumnezeu", a declarat părintele Eugen Tănăsescu, director media al Arhiepiscopiei Tomisului. La momentul festiv au participat numeroşi credincioşi. (I.B.)