IPS Teofan a slujit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Târgu Neamţ

Data: 16 Martie 2009

Peste 200 de enoriaşi au participat vineri, 13 martie 2009, la slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de 18 preoţi şi diaconi, la Biserica „Sfântul Haralambie“ din Târgu Neamţ. La finalul slujbei, pr. Ioan Dogariu, protopop al Protoieriei Târgu Neamţ, a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru prezenţă şi a oferit din partea preoţilor slujitori un buchet de flori. IPS Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre bucuria pe care Biserica o oferă credincioşilor prin oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite în după-amiezile zilelor rânduite din Postul Mare. „Liturghia pe care am săvârşit-o este rânduită de Biserică pentru a facilita omului să-L întâlnească pe Domnul Hristos. Postul Mare este o perioadă în care omul este îndemnat de Biserică şi de conştiinţă să gândească mai mult la sufletul său. Este chemat omul în această perioadă să privească mai puţin la televizor, dacă se poate chiar deloc, să meargă mai des la biserică, la preotul său duhovnic, să încerce să fie împăcat cu toată lumea, dar, mai presus de toate, să participe la Sfânta Liturghie pentru a se împărtăşi cu Domnul. În perioada postului, omul este chemat să ajuneze până spre amiază, dacă se poate până spre seară, în mod special în zi de vineri sau în zi de miercuri. Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, rânduită de Biserică să se săvârşească, în mod obişnuit, în fapt de seară le dă credincioşilor care au ajunat prilej de bucurie prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Grea este ajunarea, dar mare este bucuria împărtăşirii. Grea este crucea pusă de Biserică prin ajunare, însă adâncă, cuprinzătoare şi înaltă este bucuria care izvorăşte din Sfântul Potir, purtător al Trupului şi Sângelui lui Hristos. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că rânduieşte momente de bucurie pentru credincioşi. Bucuria întâlnirii în duh şi adevăr, în inimă şi cuget a omului cu Domnul Hristos nu poate fi comparată. Sunt destule fiinţe umane care realizează această întâlnire cât mai des cu putinţă spre mângâierea sufletului lor, spre bucuria Bisericii şi spre slava Mântuitorului Iisus Hristos“, a spus IPS Teofan. A urmat un cuvânt al pr. paroh Teoctist Caia, care şi-a exprimat bucuria pentru faptul că Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a slujit la Biserica „Sfântul Haralambie“. (C.C.)