IPS Teofan, prezent la hramul Mănăstirii Peştera din judeţul Neamţ
Miercuri, 21 noiembrie 2012, în ziua sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică, mica obşte de maici a Mănăstirii Peştera din judeţul Neamţ l-a avut ca oaspete pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii şi a ţinut la final cuvânt de învăţătură.
Mănăstirea Peştera din judeţul Neamţ şi-a sărbătorit principalul hram în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit miercuri Sfânta Liturghie la aşezarea monahală ce o are ca stareţă pe monahia Teodora Amariei. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi arhim. Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi şi preşedintele Consistoriului Mitropolitan Monahal al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Răspunsurile liturgice au fost date de elevele corului Liceului Teologic Ortodox "Cuvioasa Parascheva" de la Mănăstirea Agapia - Neamţ, care au fost însoţite de monahia prof. Eustochia Volmer, directorul instituţiei de învăţământ.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre simbolismul sărbătorii Vovideniei: "Într-una din cântările rânduite de Biserică să se înalţe la Cer în acest praznic al Intrării Maicii Domnului în Biserică, se spun cuvintele "Întâmpinaţi, Dumnezeu soseşte, întâmpinaţi-L toţi credincioşii", iar în alt loc se spune că "Dumnezeu soseşte, cei cu inima blândă îl întâmpină pe Dânsul şi se fac ei înşişi locaş al Preasfintei Treimi". Imnograful sfânt, prin aceste cuvinte, a sintetizat şi a cuprins miezul acestei sărbători şi a acestei perioade de post, anume inima drumului nostru către Betleem, către Naşterea Mântuitorului Hristos. Prin faptul că se apropie sărbătoarea Naşterii Domnului, creştinul este chemat să înţeleagă de ce Maica Domnului, copilă fiind, a fost pregătită pentru marea taină ce s-a întâmplat cu trupul ei, cu viaţa ei şi, în acelaşi timp, cu viaţa lumii. Maica Domnului a fost rânduită de Dumnezeu să devină locaş al Său, fiind pregătită încă din pruncie în acest sens, prin rugăciunile Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi prin rugăciunile preoţilor şi arhiereilor templului din Ierusalim, iar la vremea potrivită, a devenit izvor de mântuire pentru lume, fiind martoră la cea mai mare taină petrecută pe pământ, de o importanţă mai mare decât însăşi crearea cerului şi a pământului. De aceea, trebuie să urmăm şi noi calea Maicii Domnului şi să-L primim pe Dumnezeu în inima noastră, fiindcă nu este creştin autentic decât cel care strigă din tot sufletul său: "Vino, Doamne!"".
Sărbătoarea mănăstirii nemţene s-a încheiat cu tradiţionala agapă, la care au fost invitaţi toţi credincioşii prezenţi.
Aflată la aproximativ 7 km de oraşul Piatra Neamţ,, Mănăstirea Peştera din comuna Gârcina a fost înfiinţată în anul 1993, mai întâi ca schit, apoi ridicată în anul 2002 la rang de mănăstire. Slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" a fost oficiată în data de 13 septembrie 1997 de către PF Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi.