IPS Timotei, la 27 de ani de arhipăstorire
IPS Arhiepiscop Timotei Seviciu a împlinit, la 2 decembrie 2011, 27 de ani de la întronizarea în fruntea străvechii eparhii a Aradului. Momentul a fost sărbătorit la Reşedinţa arhiepiscopală din Arad, printr-o agapă oferită de Înalt Preasfinţia Sa preoţilor din municipiu, oficialităţilor locale şi credincioşilor care au venit să adreseze felicitări celui sărbătorit.
Crâmpeie din bogata activitate a Înalt Preasfinţitului Timotei în fruntea Arhiepiscopiei Aradului, însoţite de cuvenitele urări de ani mulţi, cu sănătate şi multiple realizări de viitor, au fost prezentate în alocuţiunea rostită în numele preoţimii şi credincioşilor eparhiei de către pr. Mircea Bupte, consilier social. După ce a parcurs trepte ale administraţiei bisericeşti - secretar eparhial la Arad şi Timişoara, consilier cultural şi redactor al revistei "Mitropolia Banatului", Vicar eparhial şi Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, IPS Timotei venea la Arad cu o bogată experienţă, cu erudiţia teologică dobândită în anii de studii în ţară şi străinătate, cu experienţa formată în preajma personalităţii IPS Mitropolit Nicolae, dar şi cu puterea de muncă a ierarhului dornic să se implice în propăşirea Bisericii Ortodoxe locale. Arădenii l-au primit cu multă dragoste, ca pe un veritabil fiu al locului, cu rădăcini genealogice adânc înfipte în pământul Şiriei şi al Văii Crişului Alb. Activitatea IPS Arhiepiscop în toţi aceşti ani, în fruntea Arhiepiscopiei Aradului, sub aspect pastoral-misionar, cultural-social şi economic, este impresionantă. A consolidat sfânta noastră Ortodoxie prin nenumărate vizite pastorale şi sfinţiri de biserici, conferinţe spirituale, participări la hramuri mănăstireşti şi parohiale, contribuind astfel la păstrarea credincioşilor din judeţele Arad şi Hunedoara în sânul Bisericii Ortodoxe. După anul 1989, a reactivat învăţământul teologic eparhial, prin înfiinţarea Şcolii de Cântăreţi Bisericeşti Arad şi a seminariilor teologice liceale de la Arad şi Mănăstirea Prislop, a Şcolii post-liceale Teologico-Sanitare Arad, a claselor liceale cu profil teologie-filologie din Deva. IPS Timotei a reînfiinţat Facultatea de Teologie din Arad, al cărei profesor titular la Catedra de istoria bisericească universală a fost până în urmă cu câţiva ani. Înalt Preasfinţia Sa are şi meritul de a fi membru fondator al învăţământului superior arădean, contribuind la înfiinţarea Universităţii "Aurel Vlaicu" şi a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad. Pe tărâm social-filantropic, Înalt Preasfinţitul Timotei are meritul de a fi înfiinţat aşezăminte sociale precum dispensare, centre sociale pentru vârstnici şi cantine în întreaga eparhie. Numele IPS Arhiepiscop Timotei va rămâne legat de edificarea Catedralei arhiepiscopale "Sfânta Treime" din municipiul Arad, prima catedrală din spaţiul ortodox românesc începută şi finalizată după anul 1989, şi de ridicarea Episcopiei Aradului la rangul de Arhiepiscopie, Înalt Preasfinţia Sa fiind întâiul ierarh arădean care poartă titlul de "arhiepiscop al Aradului". Ca o recunoaştere a prodigioasei activităţi desfăşurate în fruntea eparhiei arădene, IPS Timotei a fost distins cu titlul de "Cetăţean de onoare" al municipiilor Arad şi Deva, al altor localităţi din judeţele Arad şi Hunedoara, cu titlul academic de Doctor Honoris Causa al universităţilor din Arad şi Petroşani, precum şi cu alte titluri, distincţii şi diplome de onoare. Între cei care au omagiat personalitatea şi activitatea Înalt Preasfinţitului Timotei la acest ceas aniversar a fost şi primarul municipiului Arad, Gh. Falcă, care a evidenţiat cultura, vocaţia ecumenică şi bunele raporturi ale Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului cu oficialităţile şi instituţiile administraţiei locale. În încheierea festivităţii, IPS Timotei a mulţumit pentru cuvintele adresate şi pentru participarea la acest popas festiv, o sărbătoare, deopotrivă, a ierarhului, dar şi a eparhiei, care se adaugă celorlalte sărbători din aceste zile: prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, dar şi a Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna, la 30 noiembrie, a Zilei Naţionale a României, la 1 Decembrie.