IPS Varsanufie a sfinţit paraclisul din Slătioara

Un articol de: Nifon Dorin Iancu - 25 Feb 2016

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de târnosire a Paraclisului „Schimbarea la Față”, ctitorit de cunoscutul om de cultură vâlcean Dinu Săraru, în localitatea sa natală, comuna Slătioara, din județul Vâlcea. Paraclisul a fost ctitorit de academicianul Constantin Grigore Săraru și familia sa pentru ca să fie spre pomenirea părinților săi, a sa și a urmașilor săi, ca mărturisire a credinței celei drepte într-un singur Dumnezeu, Unul după Ființă, dar întreit în Persoane și, de asemenea, spre folosul sufletesc al tuturor celor care vor intra și se vor ruga în acesta.