Isărescu: Băncile au o prudenţă excesivă

Data: 11 Septembrie 2009

Băncile comerciale manifestă o prudenţă excesivă faţă de clienţi, ceea ce generează şi o derulare foarte lentă a procesului de atragere a fondurilor europene, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a participat la o dezbatere privind procesul de economisire. Băncile au „suprareacţionat“, în contextul actual, manifestând o prudenţă excesivă faţă de clienţi şi un lucru care se impune este „mai multă flexibilitate din partea acestora“, a spus Isărescu. Acesta a dat exemplu derularea foarte lentă a procesului de atragere a fondurilor UE. „Cred că şi băncile au suprareacţionat, fiind excesiv de prudente faţă de clienţi. Mai multă flexibilitate din partea băncilor este un lucru care se impune“, a apreciat guvernatorul Băncii Centrale. Acesta consideră că România are multiple oportunităţi în folosirea fondurilor europene, însă în prezent atragerea acestora este „sub un nivel minim“ acceptabil, iar „procesul se derulează foarte lent“. Guvernatorul a arătat, de asemenea, că investiţiile publice, care ar putea constitui un motor de dezvoltare, reprezintă o soluţie pe care România nu o poate folosi decât într-o măsură limitată în prezent, deoarece ar accentua comportamentul prociclic al politicilor publice.