Isărescu cere o disciplină de fier în problema salarială
O disciplină de fier în ceea ce priveşte problema salarială trebuie respectată şi în România, indiferent că este vorba sau nu de an electoral
Poziţia Băncii Centrale rămâne neschimbată în ceea ce priveşte politica salarială, a declarat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. O ţară care vrea să aibă o inflaţie cu o singură cifră nu-şi poate permite creşteri salariale extrem de mari, a declarat guvernatorul Băncii Centrale, la sfârşitul consultării pe care a avut-o cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu şi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, pe tema cererilor interne de creşteri salariale în contextul mai larg al crizei financiare mondiale. Premierul Tăriceanu a reiterat, cu această ocazie, poziţia Guvernului care respinge ca nesustenabilă decizia Parlamentului de aprobare a unei majorări cu 50% a salariilor profesorilor, arătând că o decizie în acest sens ar genera o creştere susţinută a inflaţiei. „Doresc să repet că atât eu, în calitate de prim-ministru, cât şi PNL nu ne opunem unei majorări a salariilor în educaţie sau în alte sectoare. Este însă o problemă de responsabilitate de care cred că am obligaţia să vorbesc foarte clar şi răspicat. În nici o ţară din lume, în nici o economie, această creştere nu este sustenabilă şi (...) nu putem să acceptăm astfel de măsuri care sunt numai cu caracter electoral, şi politicianist, şi populist, care vor duce economia României către o criză majoră“, a declarat, în cursul aceleiaşi zilei, premierul Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al partidului de guvernământ. El a amintit că, începând cu data de 1 octombrie, salariile profesorilor au crescut cu 9% şi a arătat că o majorare mai accentuată ar fi generatoare de inflaţie. Secretariatul General al Guvernului a depus la Curtea Constituţională contestaţia la Legea privind majorarea salariilor profesorilor.