Isărescu: O ajustare a deficitului la 8-9% din PIB este suficientă în acest an

Data: 22 Mai 2009

O corecţie a deficitului de cont curent al României până la 8-9% din produsul intern brut (PIB) este suficientă în acest an, în condiţiile în care o ajustare prea bruscă a dezechilibrului extern poate afecta economia, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Este mai bine să ne concentrăm pe corecţia graduală a deficitului de cont curent. O variantă pentru un nivel sustenabil al deficitului de cont curent ar fi acoperirea lui totală cu investiţiile străine directe, dar poate că e prea mult să cerem asta“, a spus Isărescu. „O altă variantă ar fi ca deficitul de cont curent să fie acoperit de investiţii străine directe, plus o serie de credite pe termen lung. O corecţie la 8-9% (din PIB) este suficientă din punctul de vedere al băncii centrale“, a adăugat el. Guvernatorul a reamintit că nivelul deficitului de cont curent, de 14% din PIB în 2007 şi de peste 12% din PIB în 2008, a fost prea ridicat. Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Guvernul estimează o restrângere a deficitului de cont curent al României până la 7,5% din PIB în acest an.