Israel: Fostul preşedinte, inculpat pentru viol
Procurorul general al Israelului Menahem Mazuz a decis duminică inculparea fostului preşedinte Moshe Katzav pentru viol şi hărţuire sexuală, a anunţat Ministerul Justiţiei israelian, informează agenţiile de presă internaţionale. „Procurorul general şi procurorul de stat au decis inculparea lui Moshe Katzav pentru delicte sexuale împotriva mai multora din angajatele sale, în timp ce era ministru al turismului şi preşedinte, între care acuzaţii de viol şi hărţuire sexuală“, menţionează un comunicat al amintitutului minister difuzat în Israel. Sursa nu a precizat când va fi inculpat oficial fostul şef al statului evreu. Katzav a demisionat în iunie 2007, cu două săptămâni înaintea expirării mandatului prezidenţial de 7 ani.