Israel loveşte liderii Hamas, dar şi o clădire ONU

Data: 17 Ianuarie 2009

▲ Luptele dintre Israel şi Hamas continuă cu intensitate în Fâşia Gaza ▲ Mai mulţi lideri islamişti au fost ucişi în bombardamente ▲ Egiptul speră să obţină armistiţiul de la combatanţi ▲

Armata israeliană a anunţat că l-a ucis joi, în Gaza, pe ministrul de interne al Hamas Said Siam, şi încă doi înalţi responsabili ai mişcării islamiste. Succesul acestei operaţiuni este umbrit însă de bombardarea din eroare a unui sediu ONU din Fâşia Gaza. Pe fondul luptelor grele din regiune, Israelul pare dispus să discute pentru prima dată despre posibilitatea unui armistiţiu. Lovitură a serviciilor secrete „În cursul unei operaţiuni comune ale armatei isreliane-Shin Beth (serviciile secrete interne), avioanele au atacat o clădire din oraşul Gaza în care se afla Said Siam, fratele acestuia Iyad Siam şi încă o persoană“, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei israeliene. „Ţinta a fost atinsă!“, a insistat sursa israeliană. Surse medicale palestiniene au indicat că două persoane au fost ucise în cursul atacului vizând o casă din nordul oraşului Gaza, una din victime fiind Iyad Siam, iar cealaltă nefiind identificată. Televiziunea mişcării islamiste, Al-Quds, a recunoscut pierderea suferită. „Liderul Said Siam, fiul său (Mahomed) şi fratele lui (Yiad) au devenit martiri, în Gaza“, a anunţat respectivul post de televiziune cu sediul la Beirut. Siam este lider al Hamas cu rangul cel mai înalt ucis de armata israeliană, după declanşarea ofensivei militare în Fâşia Gaza, la 27 decembrie anul trecut. El a creat Forţa executivă a Hamas, transformată ulterior în poliţie a mişcării islamiste, care a preluat prin forţă controlul Fâşiei Gaza în iunie 2007. Siam era membru al aripii radicale a Hamas şi a fost acuzat de Al-Fatah, partidul preşedintelui Mahmud Abbas, moderat, că a iniţiat o represiune feroce asupra membrilor mişcării, după preluarea controlului în Fâşia Gaza. Bombe peste o clădire ONU Violenţa luptelor din Gaza provoacă şi erori grave. Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat că sediul în care îşi desfăşura activitatea, unde circa 700 de palestinieni s-au refugiat, a fost atacat, iar trei membri ai personalului au fost răniţi. Ministrul israelian al apărării Ehud Barak a prezentat scuze secretarului general ONU Ban Ki-moon. În acelaşi timp, premierul israelian Ehud Olmert a afirmat că Israelul a bombardat clădirea ONU, drept ripostă la tirurile ce veneau dinspre acest complex. El a făcut aceste declaraţii la întâlnirea sa cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon, aflat într-un turneu în regiune, în contextul intensificării iniţiativelor internaţionale privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Un ofiţer de rang înalt a insistat că forţele israeliene au deschis focul după ce combatanţi din interiorul complexului au lansat rachete antitanc şi tiruri de mitraliere. Israelul ia în calcul un armistiţiu Ca urmare a presiunilor internaţionale tot mai mari, Israelul ia în calcul şi posibilitatea încheierii operaţiunilor militare. Statul evreu dat un „răspuns total favorabil“ planului egiptean menit să pună capăt conflictului din Fâşia Gaza, a anunţat joi un „responsabil egiptean neidentificat“, citat de televiziunea oficială egipteană. „Există un răspuns israelian total favorabil la iniţiativa egipteană şi câteva observaţii la răspunsul dat de Hamas la propunerea egipteană“, a anunţat postul de televiziune egiptean oficial. Şeful serviciilor secrete egiptene, generalul Omar Suleiman, personaj-cheie în negocierile indirecte Israel-Hamas, s-a întâlnit la începutul săptămânii cu membri ai conducerii în exil a organizaţiei islamiste. Surse diplomatice în Egipt au indicat că Hamas a acceptat propunerea egipteană. Propunerea egipteană stipulează în esenţă o încetare limitată a focului, a ofensivei israeliene şi a tirurilor cu rachete lansate din Fâşia Gaza asupra sudului Israelului, precum şi redeschiderea punctelor de trecere înspre şi dinspre Fâşia Gaza.