Istoria creştinismului (CMLV): Conciliul II Vatican (1962-1965) (VII)

La 14 septembrie 1964 papa Paul al VI-lea (1963-1978) a deschis sesiunea a treia a conciliului. În această sesiune s-a finalizat şi aprobat capitolul al treilea al schemei „Despre Biserică“, ce făcea referire la colegialitatea episcopală şi primatul papal. Conciliul a stabilit: „Colegiul sau corpul episcopal, nu are autoritate decât cu pontiful roman, succesorul lui Petru, a cărui putere de primat rămâne întreagă atât asupra păstorilor, cât şi asupra credincioşilor. De fapt, pontiful roman, în virtutea oficiului de vicar al lui Hristos şi de Păstor al Bisericii Universale, are asupra Bisericii putere deplină, supremă şi universală, pe care o exercită totdeauna în mod liber“ (articolul 12). „Corpul episcopal, care succede colegiului apostolic în magisteriu şi guvernare pastorală, este şi el subiect al puterii supreme depline în Biserica Universală, împreună cu capul, care este pontiful roman si niciodată fără el. Această putere nu poate fi exercitată independent de papa.“ (articolul 13). „Acest colegiu, întrucât este compus din mai mulţi, exprimă varietatea şi universalitatea poporului lui Dumnezeu, întrucât este reunit sub un singur cap, exprimă unitatea turmei lui Hristos.“ (articolul 15). „Puterea supremă asupra întregii Biserici de care se bucură acest colegiu, se exercită în mod solemn în Conciliul Ecumenic. Este o prerogativă a pontifului roman convocarea conciliilor ecumenice, prezidarea şi confirmarea lor. Nu poate exista conciliu ecumenic care să nu fie confirmat sau cel puţin recunoscut ca atare de papa.“ (articolul 16). „Misiunea canonică (exercitarea puterii primite prin hirotonie) a episcopilor poate veni fie prin uzanţe legitime, nerevocate de pontiful suprem, fie prin legi emise de el, fie direct de la acelaşi pontif suprem. Episcopii nu pot fi primiţi în oficiul lor dacă neagă sau refuză comuniunea cu Scaunul Apostolic.“ (articolul 23). Din conţinutul acestor articole se desprinde clar accentuarea primatului papal în detrimentul colegialităţii, episcopatul fiind, de fapt, subordonat lui.