Istoria creştinismului (CMLXXXI): Patriarhul Miron Cristea (1925-1939) (XII)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 31 Mai 2008

Ridicat la cea mai înaltă slujire din Biserica Ortodoxă Română la 4 februarie 1925, învestit şi înscăunat la 1 noiembrie, acelaşi an, Întâistătătorul nou-înfiinţatei Patriarhii, Miron Cristea, avea de rezolvat probleme noi, de mare răspundere, care cereau pricepere şi mai ales adaptabilitate la noile împrejurări. Miron Cristea a revigorat revista „Biserica Ortodoxă Română“ şi a înfiinţat, la Bucureşti, publicaţia eparhială „Apostolul“, exemplul lui fiind urmat şi la alte eparhii şi chiar în unele parohii, care au editat foi parohiale, destul de bune. Patriarhul a stăruit asupra importanţei predicii şi a determinat publicarea unor părţi din Sfânta Scriptură, cu explicaţii pentru credincioşi, precum şi tipărirea şi răspândirea unor broşuri cu cuprins religios şi moral. A insistat pentru intensificarea învăţământului religios în şcolile secundare, iar în privinţa pregătirii clerului, încă puţin numeros în raport cu cerinţele de atunci, a reînfiinţat vechile seminarii şi a pus bazele altora noi. La toate acestea se mai adaugă: grija pentru chivernisirea averilor mănăstireşti, crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate şi încă multe altele. Prin legăturile şi corespondenţa sa cu străinii, patriarhul Miron a extins, fără îndoială, influenţa şi prestigiul Bisericii noastre peste hotare. Biserica Ortodoxă Bulgară, de pildă, şi-a luat o vreme chiar Sfântul şi Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ţinut să vină, personal, în România, pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme. Luptător neînfricat pentru unitatea naţională înainte de 1918, patriarhul a răspuns cu dăruire şi entuziasm la nevoile pe care le avea atunci ţara, ca senator, regent (20 iulie 1927-8 iunie 1930) şi, în cei din urmă ani ai vieţii, în împrejurări deosebit de grele, ca prim-ministru al Guvernului (10 februarie 1938-6 martie 1939), depunând multă osteneală pentru depăşirea unor momente primejdioase.