Istoria creştinismului (CMLXXXII): Misiuni ortodoxe (I)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 01 Iunie 2008

Misiunile au apărut în Răsăritul creştin, odată cu predica Sfinţilor Apostoli, apoi, cu creştinarea popoarelor, care a durat mai bine de zece secole numai în Europa. Ceea ce se cunoaşte mai puţin şi ceea ce adesea, mai ales în Apus, se minimalizează sunt misiunile ortodoxe din perioada de după creştinarea Europei, în special de după despărţirea de la 1054. Din această cauză se afirmă adesea că Bisericile răsăritene n-au dat „importanţă plenară“ mandatului misionar şi şi-au rezumat activitatea numai la propria dezvoltare. Însă, astăzi, asistăm la o reconsiderare fundamentală a misiunii creştine, pentru că aceasta nu înseamnă doar a implanta credinţa creştină într-un teritoriu necreştin, ci, mai ales, după analizarea creştinismului occidental şi a lansării conceptului de recreştinare a Europei, „misiunea Bisericii este să dea mărturia în lume despre Hristos, să menţină un dialog neîntrerupt între Hristos şi lume“ (Marie-Joseph Nicolas). După creştinarea Europei şi mai ales după creşterea influenţei turceşti în Orientul Apropiat şi Balcani, şi căderea Constantinopolului (1453), popoarele ortodoxe au fost în imposibilitate de a dezvolta o lucrare misionară organizată. Singura ţară ortodoxă care avut posibilitatea să facă misiune creştină în sensul răspândirii Evangheliei la necreştini a fost Rusia, care a îmbinat vocaţia personală cu misiunile organizate (mai ales în secolul al XIX-lea), celelalte popoare ortodoxe având doar meritul ca, prin Ortodoxie, să-şi păstreze fiinţa şi identitatea naţională. În istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, se pot distinge patru perioade de misiune creştină. Prima perioadă începe cu botezul locuitorilor Kievului (988) şi durează până la cucerirea mongolă (1240). În secolul al XI-lea, datorită unor prinţi ca Vladimir, unor episcopi ca Leonţiu (†1077), apostol al Rostovului, sau unor călugări ca Teodosie († 1074), întemeietorul Lavrei Pecerskaia, s-au convertit triburile slave din est, între Novgorod şi Kiev. În convertirea la creştinism a acestor triburi un rol important l-au avut mănăstirile, atât cele de călugări (existau peste cincizeci de mănăstiri de călugări), cât şi cele de călugăriţe (zeci de mănăstiri). În secolul al XII-lea, creştinismul s-a răspândit spre nord-est, la triburile fino-ugrice.