Istoria creştinismului (CMLXXXIX): Misiuni protestante şi neoprotestante (II)
Dacă până la sfârşitul secolului al XVIII-lea misiunile protestante nu au fost numeroase, în 1900 erau peste 300 de societăţi misionare, cele mai multe în Statele Unite ale Americii. Pană în 1914, aproximativ 45.000 de misionari protestanţi activau în diverse colţuri al lumii. În secolul XX, s-au dezvoltat societăţi misionare locale (Societatea naţională misionară a Indiei în 1907 sau Societatea Anglicană în China, în 1936) sau consilii misionare locale şi străine sau federaţii ale societăţilor misionare (Conferinţa Societăţilor Misionare din Marea Britanie (1913), Australia (1920), Suedia (1920) şi Elveţia (1944). De asemenea, s-a organizat o conducere creştină locală prin Consiliile Creştine Naţionale: India (1922), China (1922), Japonia (1923), Coreea (1924) şi Congo (1924). Toate aceste consilii au devenit membri ai Consiliului Misionar Internaţional creat în 1921 la Lake Mohonk (New York), după prima conferinţă misionară mondială de la Edinburgh (1910). În protestantism s-au manifestat şi primele semne ale ceea ce astăzi se cunoaşte ca mişcarea ecumenică. Originile trebuie văzute în atmosfera spirituală a secolului al XIX, mai precis în mişcările tineretului creştin protestant şi asocierile sale în scopul unei educaţii creştine prin studiul Bibliei şi întâlnirile de rugăciune. Asociaţia creştină a tinerilor (YMCA) a fost întemeiată la Londra în 1844 de George Williams. Mişcarea s-a răspândit şi în America de Nord, la Montreal, în 1850, şi la Boston în 1851. Prima conferinţă a avut loc la Paris în 1855, iar baza doctrinară a asociaţiei YMCA este să „caute să unească pe acei tineri care, considerând pe Iisus Hristos ca Dumnezeul şi Mântuitorul lor potrivit Scripturilor, doresc ca prin credinţa şi viaţa lor să fie ucenicii Săi, ei să-şi asocieze eforturile pentru extinderea împărăţiei Sale printre tineri“. Acest mesaj a fost preluat şi de Consiliul Ecumenic al Bisericilor. YMCA a pregătit conferinţa misionară de la Edinburg (1910).