Istoria creştinismului (CMXCIV): Organizarea protestantismului în perioada modernă şi contemporană (I)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 16 Iunie 2008

După Revoluţia franceză din 1789, protestantismul a evoluat potrivit principiilor sale raţionaliste şi subiective, atât pe plan teoretic-dogmatic, cât şi ca organizare. În cadrul protestantismului au apărut şcoli şi opinii personale în teologie, dezbinări administrative şi numeroase denominaţiuni neoprotestante, care au avut şi au drept urmare fărâmiţarea unităţii interne şi externe a protestantismului. În protestantism totul este într-o continuă luptă, mişcare şi schimbare, unii reprezentanţi de şcoli şi teologi renumiţi, mergând atât de departe în susţinerile lor încât neagă însăşi esenţa creştinismului ca religie revelată şi divină. Există o luptă neîncetată între conservatorism şi liberalism, între principiile ortodoxiei luterane şi calviniste din secolul al XVI-lea şi modernism, între teologie şi filosofie, între supranaturalism şi raţionalism. În unele sisteme şi curente teologice protestante predomină gândirea filosofică în dauna credinţei şi a pietăţii, încât nu se mai ştie unde este vorba de revelaţie şi teologie creştină şi unde intervine filosofia. După celebra victorie de la Leipzig, din 1813, numită „victoria naţionalităţilor“ împotriva lui Napoleon (1804-1814), germanii au început să-şi refacă unitatea naţională, iar în anul 1817 au sărbătorit fastuos al treilea centenar de când Martin Luther († 1546) s-a despărţit de Roma papală prin afişarea celor 95 de teze pe uşa Catedralei din Wittenberg. Atunci, pastorul Klaus Harms († 1855) a făcut apel la gruparea ortodoxă-luterană de a se întoarce la bazele doctrinare ale luteranismului din secolul al XVI-lea şi a cultiva rugăciunea şi credinţa, şi mai puţin gândirea filosofică raţionalistă, oricât de importantă ar fi. La acest apel s-a adăugat influenţa filosofiei idealiste germane şi, mai ales, mişcarea pietistă, care era foarte puternică, determinându-l pe regele Friedrick Wilhelm II (1797-1840) al Prusiei să facă un apel atât la credincioşii germani şi la ceilalţi din statele vecine să se unească şi din punct de vedere religios, nu numai politic.