Istoria creştinismului (MCCCXCIX): Începuturile presei bisericeşti româneşti (VI)

Literatura şi presa bisericească din secolul al XIX-lea au fost în strânsă legătură cu înfiinţarea şcolilor noastre teologice şi că au cunoscut o dez-voltare continuă, încât la începutul secolului al XX-lea, unele lucrări teologice româneşti au ajuns să fie cunoscute şi peste hotare. Chiar dacă unele au fost modeste, le revine meritul de a fi pregătit drumul publicaţiilor valoroase bisericeşti de după 1918. Dintre gazetele şi revistele bisericeşti care au apărut în provincie cele mai importante au fost „Biserica şi şcoala“ la Galaţi (1889-1897, cu mai multe întreruperi), „Menirea preotului“ la Râmnicu Vâlcea (1890-1898, cu întreruperi), „Cuvântul adevărului“, tot la Râmnic (1902-1909), unul dintre cele mai bune periodice bisericeşti. La Piteşti a apărut „Revista Societăţii clerului argeşan Frăţia“ (1900), care, în 1904, şi-a schimbat titlul în „Păstorul Ortodox“ (a apărut până în 1912). La Curtea de Argeş a apărut „Calea vieţii“, revistă bisericească populară a Societăţii clerului „Apostolul“ din judeţul Olt (1904-1912). Din iulie 1912 până în iunie 1916, în locul acestor două reviste a apărut la Piteşti „Adevărul bisericesc“, ca organ al Societăţii „Frăţia“ a clerului din Eparhia Argeşului. Societatea „Ocrotirea“ a clerului din Mitropolia Moldovei a publicat la Iaşi re-vista „Ortodoxul“. În perioada 1911-1915 a apărut, la Bucureşti, „Cultura“, revista cântăreţilor bisericeşti din România, sub conducerea unui comitet care-l avea în frunte pe Ion Popescu-Pasărea. La Cernăuţi, profesorii Facultăţii de Teologie, cu ajutorul mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, publicau, din 1882, revista „Candela“, cu studii în limbile română şi ruţeană. În paginile acestei reviste au apărut studii de certă valoare teologică. Revista a apărut, cu o întrerupere în timpul Primului Război Mondial, până în anul 1946.