Istoria creştinismului (MCCCXIV): Procopie Ivaşcovici, mitropolitul Ardealului
După moartea lui Andrei Şaguna, pe scaunul mitropolitan al Transilvaniei a fost ales bătrânul episcop de la Arad, Procopie Ivaşcovici (1809-1881). Acesta era fiu de preot din Deliblata, aşezare de lângă Cuvin, în Banat, cu studii în diferite şcoli maghiare şi sârbeşti, călugărit într-o mănăstire sârbească. A fost funcţionar la Mitropolia Ortodoxă Sârbă, la Sremski Karlovci. După 1835 a fost profesor la Seminarul teologic, şi, în paralel, secretar, apoi consilier, până în 1843, al Mitropoliei din Sremski Karlovci, arhimandrit şi stareţ al mănăstirii ortodoxe sârbe din Kruşedol (1840). De aici a fost ales episcop al Aradului (1852), păstorind până la alegerea sa ca mitropolit. Conform unor istorici, păstoria lui la Arad a fost o epocă de înflorire a vieţii religioase, politice şi culturale a românilor din vestul ţării, eparhia lui cuprinzând nu numai Aradul, ci şi Bihorul şi părţile anexate din Banat. În timpul arhipăstoririi lui s-a ridicat Catedrala ortodoxă din Arad şi s-au restaurat reşedinţele episcopale din Arad şi Oradea. În noua demnitate de mitropolit al Transilvaniei a fost instalat exact la trei luni după moartea lui Şaguna, la 16/28 septembrie 1873. Însă Procopie n-a stat mult timp în fruntea Bisericii Ortodoxe româneşti din Transilvania, căci la 19/31 iulie 1874, Congresul naţional-bisericesc sârb de la Karlovitz l-a ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Alegerea lui a produs nemulţumiri, agitaţii şi îngrijorări în Transilvania. Mulţi se temeau că urmăreşte repunerea Bisericii româneşti de aici sub jurisdicţia Patriarhiei de Karlovitz. Dar la 1/13 august 1874, Procopie a informat Consistoriul mitropolitan din Sibiu că renunţă la scaunul de arhiepiscop şi mitropolit al Ardealului. Consistoriul mitropolitan şi Sinodul arhiepiscopesc şi-au exprimat în scris nemulţumirea şi dezaprobarea faţă de Procopie, care, deşi era român, a preferat să se pună în slujba Bisericii Sârbe, părăsind Biserica Ortodoxă ardeleană. La Karloviţ n-a avut o păstorire liniştită, fiind persecutat în tot felul de ministrul Cultelor şi Instrucţiunii din Budapesta, până în 1880, când l-a silit să-şi dea demisia. Afectat de ceea ce i s-a întâmplat, patriarhul Procopie a plecat la Biserica Albă, unde a trecut la cele veşnice la numai un an după aceea (18 mai 1881). Osemintele lui au fost depuse, ulterior, în Catedrala patriarhală din Sremski Karlovci.