Istoria creştinismului (MCCCXV): Miron Romanul, mitropolitul Transilvaniei (I)
Mitropolitul Miron (din botez Moise) s-a născut la 23 august 1828 într-o familie de ţărani din Mezieş, comuna Dragăneşti, din judeţul Bihor, în apropierea oraşului Beiuş. După gimnaziul de la Beiuş, a făcut studii de filosofie la Oradea şi de teologie la Arad. A fost secretar al Episcopiei din Arad, apoi profesor la Institutul teologic de acolo, călugărit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. În anul 1869 a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta, iar în 1870 - vicar al Consistoriului din Oradea. O comisie aleasă la şedinţa consistorială din decembrie 1871, în prezenţa vicarului episcopal Miron Romanul, a anunţat finalizarea proiectului de program pentru redactarea unei foi episcopale cu titlul „Lumina, foaie bisericească, scolastică, literară şi economică“. Ziarul se recomanda ca fiind organul oficial al Eparhiei româneşti ortodoxe din Arad. Tipărit la Editura Tipografiei arhidiecezane, acesta avea o apariţie bisăptămânală. Cea mai importantă secţiune o reprezenta cea oficială, care cuprindea documente şi adrese „în text autentic“ din şedinţele consistoriului sau din partea autorităţilor bisericeşti ori şcolare. Era rubrica prin care preoţii erau informaţi, din sursă directă, despre orice decizie importantă privind viaţa bisericească sau şcolară a comunităţilor pe care le păstoreau. Aşa-numita „parte ştiinţifică“ era alcătuită din articole instructive şi dizertaţii pe marginea unor subiecte de actualitate ştiinţifică, oferind şi informaţii despre organizarea şi administrarea unei şcoli sau a unei instituţii eclesiastice, dar şi din sfera didacticii, care îi priveau direct pe învăţători. Tot aici urmau a fi publicate cuvântări rostite la anumite ocazii, precum şi texte din literatura bisericească. Rubrici separate erau rezervate corespondenţei şi noutăţilor, unde erau grupate informaţii de interes public din sfera politică, culturală şi religioasă, precum şi ştiri de pe teritoriul eparhiei, despre evenimentele importante din comunităţile ortodoxe. Ultima parte era destinată publicităţii, unde puteau apărea anunţuri pentru diverse concursuri, citaţii şi înştiinţări privind anumite persoane particulare, singura condiţie fiind aceea „să nu contrazică spiritul unei foi de această natură“ şi să păstreze sobrietatea necesară.