Istoria creştinismului (MCCCXX): Ioan Meţianu, mitropolitul Transilvaniei (I)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 19 Septembrie 2009

Personalitate de prim rang a vieţii bisericeşti de la începutul secolului al XX-lea din Transilvania, mitropolitul Ioan Meţianu a rămas în istoria Bisericii ca un mare ierarh care şi-a pus toată osteneala în slujirea năzuinţelor de veacuri ale românilor. După trecerea la cele veşnice a mitropolitului Miron Romanul, Congresul Naţional Bisericesc l-a ales în scaunul vacant al Mitropoliei Transilvaniei pe episcopul Ioan Meţianu de la Arad (1828-1916). Noul mitropolit era fiu de învăţător din Zărneşti-Braşov, studiase la Braşov şi Cluj, iar teologia la Sibiu. A fost preot în Râşnov, apoi preot şi protopop în Zărneşti. Ca protopop, a organizat diferite şcoli primare româneşti confesionale, a îndrumat zidirea de biserici, a fost deputat în dieta din Cluj (1865). Rămas văduv, în 1874 a fost ales vicar al Consistoriului din Oradea, iar în 1875 episcop la Arad, unde a păstorit până la alegerea sa ca mitropolit (ales la 18/31 decembrie 1898, înscă-unat la 28 februarie/12 martie 1899). Ca episcop la Arad, a organizat şi îndrumat sute de şcoli primare româneşti confesionale, a înfiinţat o şcoală medie de fete la Arad şi un internat pentru elevii români din Beiuş, o tipografie eparhială, a iniţiat foaia eparhială „Biserica şi Şcoala“ (1877), a ridicat o nouă clădire pentru Institutul teologic-pedagogic din Arad, a înfiinţat un nou fond pentru ajutorarea preoţilor săraci şi a preoteselor văduve, precum şi alte fundaţii. Mitropolitul Ioan a încercat să soluţioneze unele din marile probleme care n-au fost rezolvate de înaintaşul său. Numele său va fi legat de zidirea impunătoarei Catedrale mitropolitane din Sibiu (1902-1906) din fondul iniţiat de Andrei Şaguna în 1857, precum şi din daniile credincioşilor şi preoţilor din arhidieceză. Astfel, chiar în primul sinod al Arhiepiscopiei întrunit sub preşedinţia sa, a pus în discuţie problema zidirii unei catedrale mitropolitane în Sibiu, iar în sinoadele din anii următori s-au purtat multe discuţii asupra locului de zidire şi asupra planului viitoarei catedrale.