Istoria creştinismului (MCCCXXV): Vasile Mangra, mitropolitul Transilvaniei (II)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 25 Septembrie 2009

După trecerea la cele veşnice a mitropolitului Ioan Meţianu la 3 februarie 1916, alegerea noului mitropolit s-a făcut în plin război mondial, cu puţine zile înainte de intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei. Noul mitropolit a scris mai multe lucrări de istorie bisericească, pe baza cărora a fost ales membru titular al Academiei Române: „Cercetări literare istorice“ (Bucureşti, 1896), „Mitropolitul Sava II Brancovici“ (Arad, 1906), „Ierarhia şi Mitropolia Bisericii Române din Transilvania şi Ungaria“ (1908), „Şaguna ca organizator constituţional“, în volumul „Mitropolitul Andrei baron de Şaguna. Scriere comemorativă....“ (Sibiu, 1909), „Contribuţiune la istoria Bisericii Române (Sibiu, 1917), numeroase articole cu caracter istoric în „Biserica şi Şcoala“ de la Arad ş.a. A fost primul care a atras atenţia asupra manuscriselor şi cărţilor vechi bisericeşti din Bihor. Atitudinea politică a lui Vasile Mangra este un caz cu totul aparte. În tinereţe, a fost unul dintre militanţii de seamă pentru drepturile poporului român din Transilvania, iar în 1892 a făcut parte din delegaţia română care a prezentat Memorandul la Viena. În anii următori, a organizat o serie de manifestaţii cu caracter naţional-românesc fie în Transilvania, fie în vechea Românie, unde avea multe legături cu oamenii politici. Un exemplu în acest sens a fost marea adunare populară de la Sibiu din anul 1894, care a protestat împotriva hotărârii Guvernului maghiar de a desfiinţa Partidul Naţional Român. A fost unul dintre organizatorii Congresului naţionalităţilor de la Budapesta (români, sârbi şi slovaci) din 10 august 1895. Datorită numeroaselor sale acţiuni cu caracter naţional românesc, Guvernul din Budapesta a dispus înlăturarea lui de la catedră în 1893, iar în 1902 a refuzat să recunoască alegerea sa ca episcop la Arad.