Istoria creştinismului (MCCCXXXVI): Înfiinţarea şcolilor teologice din Moldova (I)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 08 Octombrie 2009

La puţin timp după ce a fost înscăunat mitropolit, Veniamin Costachi obţinea de la domnitorul Alexandru Moruzi (1802-1806) o serie de hrisoave referitoare la organizarea şcolilor. Astfel, prin cele de la 24 şi 29 mai 1803, şcolii greceşti de la Mănăstirea Mavromolu din Galaţi i se adăuga una moldovenească, se înfiinţau şcoli elineşti şi moldoveneşti la Focşani, Bârlad şi Chişinău, se acordau 1800 de lei pentru şcoli din vistieria statului şi se luau diferite măsuri cu privire la profesori, examene, vacanţe, salarii, elevi etc., toate acestea contribuind la înmulţirea şi consolidarea şcolilor în limba naţională. Prima şcoală teologică ortodoxă românească organizată a fost Seminarul de la Socola, de lângă Iaşi, înfiinţat în 1803, prin grija şi stăruinţa mitropolitului Veniamin Costachi şi cu sprijinul domnitorului Alexandru Moruzi. Acesta din urmă, la rugă-mintea mitropolitului şi a marilor boieri, a aprobat mutarea călugăriţelor de la Socola la Agapia (26 iulie 1803), apoi, printr-un hrisov din 1 septembrie 1803, a hotărât „să se aşeze o şcoală cu dascăli moldoveneşti, care să fie pentru învăţătura feciorilor de preoţi şi diaconi, care, la vremea lor, numai dintr-aceia să se hirotonească şi a altor trebuincioase a şcoalei“ la Mănăstirea Socola. Situată în partea sudică a Iaşului, mănăstirea, care şi-a luat denumirea de la o vestită crescătorie de şoimi existentă aici pe vremuri (domnii Moldovei erau obligaţi să dea anual tribut Înaltei Porţi aceste păsări, cuvântul „şoim“ traducându-se în limba slavonă prin „socol“) era ctitorie a domnului Moldovei Alexandru Lăpuşneanu, a soţiei Ruxandra şi a fiicei lor, Domniţa Soltana, şi a fost ridicată între anii 1551-1562 pe temeliile unei biserici mai vechi. În anul 1804, tot la insistenţele mitropolitului, acelaşi domn a acordat Seminarului o subvenţie anuală de 2500 de lei din vistieria ţării. Din actele vremii, rezultă că la început se primeau în Seminar numai fii de preoţi şi diaconi, fapt pentru care se şi numea „şcoala de catihisie“ sau „şcoala pentru învăţătura feciorilor de preoţi“.