Istoria creştinismului (MCCCXXXVIII): Înfiinţarea şcolilor teologice din Moldova (III)
Prima şcoală teologică ortodoxă românească organizată a fost Seminarul de la Socola, de lângă Iaşi, înfiinţat în 1803, prin grija şi stăruinţa mitropolitului Veniamin Costachi. În 1840, domnitorul Mihail Sturza (1834-1849), ca o recunoaştere a meritelor marelui ei ctitor, a hotărât ca şcoala teologică de la Socola să poarte numele de „Seminaria Veniamina“. În primii ani de existenţă, au funcţionat trei profesori: Enache Alboteanu, la limba română, călugărul Ioil, la disciplinele religioase, şi dascălul Constantin, la cântările bisericeşti. Cu timpul, s-au adăugat şi alte materii. Preocupat de ridicarea continuă a nivelului de pregătire a elevilor de la Seminarul de la Socola, mitropolitul Veniamin a trimis în Transilvania, în 1820, pe marele cărturar Gheorghe Asachi, să caute dascăli bine pregătiţi, pentru şcoala sa. Asachi a adus patru profesori: pe Ioan Costea, pentru retorică şi poetică, Ioan Manfi, pentru latină, Vasile Fabian-Bob, pentru teologie, şi Vasile Pop, director şi profesor de filosofie şi filologie, toţi greco-catolici, cu studii superioare. Însă datorită mişcării eteriste din anul 1821, şcoala teologică a fost închisă, ducând la dispersarea profesorilor şi a elevilor (la Iaşi a rămas numai Vasile Fabian-Bob). În absenţa profesorilor ardeleni seminarul îşi relua activitatea, în 1824, cu profesori din ţară, ca dascălul Ienachi Halunga şi Andrei Moldoveanul, foşti elevi ai şcolii de la „Sfântul Sava“, arhimandritul Ghedeon Proca sau Vasile Popovici, nivelul fiind, însă, elementar, dar anul 1828 aducea închiderea acestuia până în 1834, în urma incendiului provocat de armata rusească staţionată la Mănăstirea Socola. La redeschiderea seminarului, Veniamin stăruise, pentru întreţinerea acestuia, să se prevadă în Regulamentul Organic obligaţia Mitropoliei şi a celor două episcopii de a da o sumă anuală de 60.000 de lei.